MITINGUL DIASPOREI A FOST LEGAL

1. Adunarea Publică anunţată de Federaţia Românilor de Pretutindeni pentru 10 August 2018 a devenit legală  încă din 17 Iunie 2018, deoarece Declaraţia prealabilă, cerută de Legea 60/1991, a fost depusă în 15 Iunie 2018, iar Primarul nu a indicat oprirea Mitingului în termenul legal de două zile (48 de ore) (Art. 10(2)). Decizia de […]

Domnului Augustin LAZĂR

Domniei Sale Domnului Augustin LAZĂR Procuror General al ROMÂNIEI Stimate Domnule Procuror General,                                               Asociaţia Victimelor Mineriadelor din România vă roagă în modul cel mai stăruitor  să dispuneţi măsurile legale împotriva lui Ion Iliescu, Petre Roman, Voican Voiculescu, a celorlalţi inculpaţi pentru crime împotriva Umanităţii, astfel încât:

Apel PCG

Tribunalul Bucureşti Secţia a III-a Civilă Dosar Civil nr. 36969/3/2018                                                 DOMNULE PREŞEDINTE, Subsemnaţii: Ion VARLAM, în calitate de Preşedinte, Conducator al Organului Executiv al Partidului, Liviu PETRINA, în calitate de Preşedinte Executiv şi Membru Fondator, Ion-Adrian DOJA-FODOREANU, în calitate de Membru Fondator, Împotriva Senţinei Civile nr. 60/DEC/P pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a […]

Şi din Imnul Naţional, ne furati ?!!

Pare greu de crezut: astăzi în România şi Imnul-de-Stat este hărţuit, atacat, crăpat-în-două, ciuntit, furat-la-drumul-mare. Partea expres creştină este extirpată din Imnul de Stat ! Am cumpărat de la compania Sc Midav Servinpex SRL, în cunoscutul Magazin Muzica de pe Calea Victoriei din Bucureşti, la un pas de Palatul Regal , un CD cu Deşteaptă-te […]

Conducerea PNȚ Maniu-Mihalache

În urma congresului din 30 martie a rezultat urmatoarea componență a BNC: președinte Radu Rizescu primvicepreședinte Emil Naghi secretar general Alexandru Popescu vicepreședinti Gheorghe Ciuhandu Marian Tunaru Gheorghe Siman Gheorghe Berinde Viorel Sasca Petru Juravlea Anca Zlatescu Emil Danci Liviu Floarea membri supleanti Aurel Gavrea Valentin Pacurar Maria Zaharia Liviu Scarlat Mircea Talos Adriana Enescu […]