articol de: Daniel Drăgan

În jurul războiului din Ucraina circulă astăzi multe minciuni, multe manipulări și multe jumătăți de adevăr. Dar, dincolo de propagandă și interese geopolitice, există un adevăr simplu și clar:
Rusia a comis un act de agresiune împotriva unui stat suveran, încălcând brutal dreptul internațional, tratatele semnate și însăși ideea de ordine internațională construită după Al Doilea Război Mondial.

Nu este vorba despre „provocări”, „expansiuni”, „zone de influență” sau alte formule menite să relativizeze realitatea. Este vorba despre faptul că un stat mai puternic militar a decis că poate lua cu forța teritorii care nu îi aparțin.

În 2023, ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, spunea un lucru profund și adevărat:
„Ucrainenii nu sunt doar vecinii noștri și nu sunt doar prietenii noștri. Sunt frații noștri. Și ajutându-i pe ei, de fapt, ne ajutăm pe noi.”

Istoria ne obligă să înțelegem de ce.
În 2014, Rusia a ocupat Crimeea. Reacția Occidentului a fost slabă și ezitantă. Apoi, Rusia a alimentat și susținut militar conflictul civil din estul Ucrainei, prin trupe paramilitare, arme și intervenții mascate. Ani întregi, războiul a continuat în Donbas, iar lumea liberă a sperat că agresorul se va opri singur.

Nu s-a oprit.

În februarie 2022, Rusia a încercat să cucerească întreaga Ucraină. Nu i-a reușit datorită rezistenței extraordinare a poporului ucrainean.

Dar lecția istoriei este mult mai veche.

În 1938, Germania nazistă a ocupat regiunea Sudetă, pretextând că acolo trăiesc etnici germani care trebuie „protejați”. Exact aceeași justificare folosită astăzi de Rusia în raport cu etnicii ruși din Ucraina.

Atunci, marile puteri europene au ales compromisul și tăcerea. Au crezut că pacea poate fi cumpărată prin cedări succesive.

Rezultatul îl știm cu toții: după Sudetă a urmat ocuparea întregii Cehoslovacii, apoi războiul mondial.
Istoria nu se repetă identic, dar avertizează.

De aceea, apărarea Ucrainei nu este doar o problemă a ucrainenilor. Este o problemă de securitate pentru întreaga Europă. Dacă Ucraina ar cădea, dacă agresiunea ar fi răsplătită cu teritorii și victorii politice, atunci s-ar transmite întregii lumi mesajul că forța este mai importantă decât legea și că tratatele internaționale nu mai valorează nimic.
Iar când dreptul dispare, rămâne doar puterea brută.
Să nu uităm nici Memorandumul de la Budapesta din 1994. Ucraina a renunțat atunci la arsenalul său nuclear — unul dintre cele mai mari din lume — în schimbul garanțiilor privind suveranitatea și integritatea sa teritorială. Aceste garanții au fost asumate de Rusia, Statele Unite și Marea Britanie.

Rusia și-a încălcat semnătura în mod flagrant.

Dacă lumea acceptă asta fără consecințe, atunci se deschide o adevărată cutie a Pandorei: orice stat puternic va putea pretinde orice teritoriu dorește, sub orice pretext istoric, etnic sau militar.
Și mai este ceva ce mulți nu înțeleg încă.

Indiferent cât va mai dura acest război, Rusia nu mai poate obține adevărata victorie pe care și-a dorit-o: distrugerea identității ucrainene și transformarea Ucrainei într-un stat supus.
Dimpotrivă.
Prin acest război, ucrainenii s-au descoperit pe ei înșiși. Și-au descoperit identitatea, demnitatea, solidaritatea și puterea extraordinară de a rezista. Uneori, istoria pune popoarele în fața unor încercări cumplite, iar din acele încercări se nasc națiuni mai puternice decât au fost vreodată.
Cred că după terminarea acestui război, Ucraina va deveni una dintre cele mai puternice și mai respectate țări ale Europei.
Nu doar militar, ci moral, economic și tehnologic.
Va exista o reconstrucție uriașă. Va exista investiție occidentală masivă. Va exista experiența unei societăți care a învățat să lupte, să se organizeze și să supraviețuiască în cele mai grele condiții.

Ajutând Ucraina, Europa nu face un act de caritate.
Face un act de luciditate, de autoapărare și de dreptate.
Pentru că, în realitate, frontul Ucrainei este și frontul nostru.