Am publicat în tiraj de masă broșura domnului profesor Radu Pisică despre marele om politic Iuliu Maniu – om de stat strălucit, naționalist luminat, un martir al rezistenței împotriva ocupației ruso-comuniste. (Doritorii pot solicita gratuit broșura de la Editura Maritain: e-mail editura.maritain@gmail.com sau telefon 0727 374 129.)

Mi se pare de interes deosebit definiția pe care regretatul preot Matei Boilă, fost senator al PNȚCD, o dă naționalismului luminat; reproducem prefața broșurii.

Liviu PETRINA

Preot-senator Matei Boilă: Definiția naționalismului luminat

„Principiul care a stat la baza Partidului Național Țărănesc, cel care a însuflețit și mobilizat generațiile lui, de la înființare până în zilele noastre, este naționalismul luminat.

Termenul de naționalism acoperă conținutul doctrinar al acestui principiu, spre deosebire de patriotismul luminat, lipsit de semnificație doctrinară, având în cel mai bun caz un iz marxist, internaționalist sau cosmopolit… Nu putem să nu ne mândrim că unul dintre înaintașii noștri, a cărui operă a stat la baza constituirii Partidului Național din Ardeal, Simion Bărnuțiu, a fost primul gânditor care a formulat cu precizie și claritate principiul naționalismului, conform căruia o națiune are dreptul de a constitui pe baza ei statul ca organism politic. Acest principiu a direcționat lupta politică a Partidului Național, apoi a PNȚ-ului și acum a PNȚCD-ului (azi: PNȚ Maniu-Mihalache – nota L. P.).

Naționalismul a rămas până în ziua de astăzi un princincipiu benefic și oportun. Intrarea noastră într-o comunitate mai largă de state (UE – nota L. P.) trebuie să se facă de pe poziția câștigată a unui stat național, valorificându-se rezultatul luptei duse de înaintașii noștri.

Ca orice principiu politic sau moral, și naționalismul este pândit de denaturare și transformare dintr-o tendință benefică într-una malefică, prin exces. Șovinismul, intoleranța față de alte etnii, discriminarea rasială sau etnică sunt relele în care naționalismul poate degenera. Din fericire, partidul nostru a fost mereu consecvent cu cuvintele lui Iuliu Maniu: «Noi nu vrem să devenim din asupriți, asupritori». De aceea, argumentul că trebuie să renunțăm la termenul de naționalism pentru că el evocă în mintea unora, mai ales în (unele cercuri din – nota L. P.) Occident, ideea de extremism și intoleranță națională este fals. În special în politică, utilizarea terminologiei corecte are o importanță covârșitoare. Nu putem renunța la termenul de naționalism, care acoperă corect doctrina politică pe care o urmăm și care este de natură să mobilizeze alături de intențiile partidului multe și valoroase energii, numai pentru că unii nu înțeleg care este semnificația lui adevărată. Ar însemna să fim la cheremul adversarilor noștri, al ignoranților în materie sau al celor de rea credință.

Există apoi o primejdie și mai mare. Dacă noi, care suntem pentru un naționalism luminat de morala creștină și apărat de orice excese prin democratismul nostru autentic, renunțăm, din complexe nejustificate, la acest termen, vom permite și încuraja tendința unor diversioniști periculoși să confiște termenul de naționalism, vom permite, pe de o parte, acestor falși naționaliști să-și întărească poziția politică într-o societate debusolată și, pe de altă parte, vom favoriza compromiterea nu numai a termenului, ci și a principiului însuși al naționalismului.

Renunțarea acum la termenul de naționalism ar însemna, implicit, o dezavuare a înaintașilor noștri. Am recunoaște, împotriva adevărului, că naționalismul nu este un principiu benefic și oportun, fapt absolut inadmisibil.”

………………………………………………………………………………………..

„O politică de inspirație creștină este o politică care cu necesitate trebuie să fie naționalistă.

O politică naționalistă de inspirație creștină nu poate să fie extremistă sau șovină. Între creștinism și extremism sau discriminare există o contradicție în termeni.”

…………………………………………………………………………………………….

„O astfel de exigență este, în domeniul discutat, necesitatea ca o politică de inspirație creștină să fie naționalistă. În viziunea creștină, societatea omenească se constituie și se înscrie pentru veșnicie în cer prin legăturile de dragoste dintre membrii ei. Nu solidaritatea, nu interesul mutual, ci dragostea dă măsura unei societăți în viziunea creștină. Legăturile de dragoste dintre membrii societății nu sunt realități abstracte. Ele nu se pot globaliza, nu pot fi legături între o persoană și societatea ca atare, între om și umanitate. O astfel de legătură ar fi una sterilă, lipsită de orice valoare existențială.

Dragostea care constituie fundamentul vieții noastre se înalță spre Dumnezeu prin intermediul semenilor noștri. Îl iubim pe Dumnezeu iubindu-ne și servindu-ne semenii, iar înălțarea prin semenii noștri spre Dumnezeu se realizează prin trepte: familie, comunitate restrânsă, națiune.

O politică bună, o politică creștină, trebuie să încurajeze aceste trepte ale dragostei. Astfel, națiunea trebuie să fie încurajată în identitatea și specificul ei, inclusiv prin fundamentarea unei ordini de drept care să i se potrivească și care nu poate intra în contradicție cu dragostea pentru ceilalți oameni, dacă ne amintim că în viziunea creștină, trebuie să-i iubim pe toți semenii noștri ca pe noi înșine.

Numai iubindu-ne și servind propria noastră națiune putem da ascultare poruncii mari a dragostei, deschizându-ne plenar spre toți semenii noștri.

Este o eroare fundamentală aceea de a considera dragostea pentru propria națiune ca un obstacol, nu ca o treaptă necesară pentru iubirea și servirea tuturor.

Dimpotrivă, afirmând în mod eronat și ipocrit că refuzăm să ne iubim propria națiune pentru a nu discrimina pe alții, ne îndepărtăm, cu necesitate, spre a nu iubi și nu servi pe nimeni. Nu este nimic mai nociv pentru bogăția legăturilor sociale decât pretenția de a globaliza și uniformiza în sufletul nostru pe toți oamenii, trecând peste specificul fiecăruia. Nu este nimic mai sterilizant pentru viață decât uniformizarea și globalizarea afecțiunilor noastre.

Prin urmare, o politică de inspirație creștină trebuie să încurajeze identitatea națiunii și să promoveze dragostea pentru ea și să realizeze toate condițiile care o definesc și o apără, inclusiv cele ce țin de legislație.

Fără treapta națiunii, întreaga scară care trebuie să ne ducă în cer se prăbușește în infern.

Trecând la a doua afirmație pe care doresc să o argumentez trebuie să arăt că nediscriminarea, toleranța maximă, mergând până la dragostea pentru toți oamenii, nu se realizează micșorând dragostea noastră pentru propria națiune, ci dimpotrivă.

Dragostea pentru propria noastră națiune, atașamentul puternic pentru specificul și trebuințele ei, fundamentarea unui climat spiritual și moral favorabil dezvoltării ei nu sunt în nici un fel piedici pentru deschiderea față de toți oamenii, față de toate națiunile, ci, dimpotrivă, premisele lărgirii dragostei. Iubiți pe aproapele vostru ca pe voi înșivă; cuprindeți în dragostea voastră și pe dușmanii voștri, ne îndeamnă Isus. Excluderea din dragostea noastră a unei categorii de oameni, indiferent pe ce criteriu, etnic, de clasă, de rasă etc., este o atitudine anti-creștină. Extremismul în această materie, discriminarea, șovinismul sunt poziții anti-creștine. Toate aceste poziții, de care, din ignoranță sau rea-credință, sunt acuzați cei care își asumă un naționalism luminat, dar viguros, de pe o poziție creștină, constituie, așa cum am spus, o contradicție în termeni. In realitate, cei care nu își iubesc propria națiune și nu își apără identitatea națională nu pot iubi nici alte națiuni.

Egalitarismul, globalizarea sterilizantă, eliminarea diferențelor care sunt premisele dragostei dintre oameni sunt tocmai cele care deschid calea intoleranței, a urii dintre oameni, a discriminării celor diferiți față de o normă artificial impusă.

În concluzie, naționalismul, cu curaj asumat, de pe poziția unui creștinism prin definiție luminat, nu poate fi extremist, discriminatoriu sau șovin.

Națiunea este o treaptă voită de Dumnezeu în scara care, depășind egoismul, urcă spre cer.

Ignoranța și reaua-credință a iluminismului degradat, care își caută astăzi în zadar un fundament existențial, este sursa conflictului și dezordinii din lumea contemporană. Invinuirea naționalismului luminat de învățătura și credința în Isus Cristos, ca [fiind] sursă a relelor și dezechilibrului din lumea contemporană, este un neadevăr izvorât din cea mai crasă ignoranță și rea credință.

Complexul de vinovăție indus celor care simt în sufletul lor valoarea naționalismului, inhibat însă de aberațiile așa-zisului iluminism, este unul dintre elementele distructive ale societății noastre moderne. Acest complex, care face ca mulți să renunțe la a-și manifesta și susține naționalismul, ferindu-se în mod ridicol chiar de termenul de naționalism, izvorăște, iertați-mi duritatea expresiei, din lașitate semidoctă.”

(Boilă, Matei – În speranța repunerii lui Hristos ca Unic Domn al societății românești, Editura Maritain, București, 2011; Volumul I – Naționalism și Creștinism, pag. 248-251; Volumul II – Naționalismul luminat… , pag. 275-276)