București, 14 iulie 2024 – Recenta tragedie din Munții Bucegi, unde o tânără și-a pierdut viața în urma unui atac de urs pe Jepii Mici, ne aduce în fața unei întrebări esențiale: cum putem echilibra protecția oamenilor și a animalelor sălbatice? Incidentul a stârnit emoții puternice și a atras atenția publicului asupra necesității unor măsuri concrete de protecție și prevenire a atacurilor de animale sălbatice.

Astăzi, în spațiul public, se aud voci diverse pe acest subiect și observăm o confuzie majoră în a dezbate ce este mai important: viața unui om sau a unui animal sălbatic.

Unele ONG-uri fac bani grei din menținerea în atenția publicului a interzicerii vânătorii animalelor sălbatice, în timp ce partidele stat au găsit noi metode birocratice de a face bani din autorizațiile pentru vânătoarea de urs și de a servi astfel o parte din propria clientelă politică. Această situație este agravată de afirmațiile lejer stupide ale liderilor politici. Prim-ministrul Marcel Ciolacu, de exemplu, în buna tradiție a găsit explicația care scutește autoritățile de orice responsabilitate. Astfel, el a brodat despre cum: “Sunt prea mulţi urşi. Ei când sunt foarte mulţi într-o singură zonă devin animale dominante şi celelalte animale migrează. Normal că rămân fără mâncare şi atunci coboară, fiind animal dominant.”

Noi, Partidul Național Țărănesc – Maniu Mihalache (PNȚMM), credem cu tărie că viața umană este sacră și trebuie protejată. În același timp, susținem protecția mediului și a faunei sălbatice ca parte integrantă a grijii pentru creație. Exact în această ordine.

Considerăm că această protecție trebuie realizată într-un mod echilibrat și responsabil, care să țină cont atât de siguranța cetățenilor, cât și de necesitatea conservării biodiversității.

Responsabilitatea administrației și puterea comunităților locale

Administrația are obligația de a proteja cetățenii și fauna sălbatică. În acest sens, este vital să implementăm soluții echilibrate și durabile. Comunitățile locale trebuie să aibă mai multă putere de decizie în gestionarea situațiilor de urgență legate de atacurile animalelor sălbatice. În prezent, în România, acest drept fundamental este în mâna autorităților centrale, iar comunitățile sunt lipsite de capacitatea de a reacționa eficient la pericolele din propriul teritoriu. Problema este în ograda comunității locale iar decizia este la sute de km distanță în birourile ministerelor și autorităților centrale.

În alte țări europene, precum Suedia, Finlanda și Franța, autoritățile locale au dreptul de a decide acțiuni imediate în cazuri de autoapărare sau prevenirea daunelor semnificative. Este timpul ca și România să adopte o legislație similară, care să permită comunităților locale să acționeze rapid și eficient.

Situația actuală a populației de urși în Europa

Conform datelor, România are cea mai mare populație de urși bruni din UE, cu aproximativ 8.000 de exemplare. Această creștere semnificativă a început în 2007, odată cu interzicerea vânătorii de urși influențată de ONG-uri. În alte țări europene, populațiile de urși sunt mult mai mici, ceea ce arată că gestionarea populației de urși trebuie să fie adaptată specificului fiecărei țări.

Măsuri de prevenire și educare

Este esențial să investim în măsuri de prevenire și educare a populației. Informarea corectă despre comportamentul în zonele cu animale sălbatice, instalarea de panouri informative și campanii de conștientizare pot reduce riscul întâlnirilor periculoase. De asemenea, patrulele periodice și utilizarea tehnologiilor moderne pentru monitorizarea animalelor sălbatice sunt vitale pentru siguranța turiștilor și localnicilor.

Reglementarea vânătorii de urși

Dezbaterea privind vânătoarea urșilor trebuie să fie bazată pe date concrete și analize riguroase. Propunem evaluarea și ajustarea cotelor de vânătoare în funcție de populația de urși și incidentele raportate, oferind autorităților locale dreptul de a interveni în cazurile de atacuri asupra gospodăriilor.

Mai multă putere pentru comunitățile locale

Implicarea activă a comunității locale în gestionarea și prevenirea conflictelor cu animalele sălbatice este esențială. Formarea unor grupuri de voluntari instruiți și colaborarea strânsă cu autoritățile pot asigura o reacție rapidă și eficientă în situații de criză.

Implicarea comunității locale în gestionarea și prevenirea conflictelor cu animalele sălbatice este crucială. Formarea unor grupuri de voluntari instruiți și colaborarea strânsă cu autoritățile pot asigura o reacție rapidă și eficientă în situații de criză. 

Suntem dispuși să dezbatem cu profesionalism acest subiect, să renunțăm la propagandă și să ne asumăm această responsabilitate pentru a salva vieți?

Mircea Taloș – președinte executiv al PNȚMM
Valerian Stan – secretar general al PNȚMM
Liviu Petrina – președintele Senatului PNȚMM

Tags:

One Comment

virgil florea

În realitate statul român dovedește faptul că banii sunt cu mult înaintea vieții umane. În orice domeniu. Totul este convertit în bani. Defrișarea haotică ( pentru bani, desigur) este una din cauze. Urșii nu sunt animale de câmpie, precum căprioarele. Nouă, dacă ne iau apele casele facem tot posibilul să ne construim altele. urșii, ce pot face? Să moară de foame? Sigur că ies după mâncare cu orice risc, dacă le-am luat mediul în care trăiesc. Să-l vindem. O decizie responsabilă acum, este aceea de a interzice tăierea oricărui copac de pe teritoriul României. Cu excepțiile normale, ca și până acum. Dar mult mai bine controlate.

Lasă un comentariu