-
-
Program de lucru: Luni - Vineri: 09.00-18.00
Program de lucru: Luni - Vineri: 09.00-18.00
Au trecut trei săptămâni de când președintele SUA, Joe Biden, i-a cerut omologului său român, Klaus Iohannis, să cedeze Ucrainei un sistem de apărare Patriot, de fabricație americană. Pe 7 mai, la Casa Albă, Joe Biden a făcut această solicitare absolut rezonabilă, în condițiile în care banda sceleratului de la Kremlin continuă să trimită rachete ucigașe asupra orașelor ucrainene, omorând oameni nevinovați și producând distrugeri materiale uriașe.
Tot atunci, după întâlnirea cu Joe Biden, Klaus Iohannis a explicat că România deține patru sisteme Patriot, dintre care unul operațional, care participă deja la umbrela noastră de securitate, și trei în curs de operaționalizare.
Ulterior, Klaus Iohannis și cei doi parteneri de guvernare, Marcel Ciolacu (PSD) și Nicolae Ciucă (PNL), au precizat că decizia de a trmite sau nu un sistem Patriot în Ucraina va fi luată în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).
Se apropie însă sfârșitul lunii mai, iar ședința CSAT încă n-a avut loc! Mai mult, nici n-a fost programată, fiind neclar ce intenții are în acest sens șeful instituției, președintele Klaus Iohannis.
Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚMM) consideră că situația a devenit inadmisibilă, frizând trădarea intereselor de securitate ale României. Ucrainenii mor sub rachetele rușilor, armata lui Putin amenință să se apropie de granițele noastre, iar Klaus Iohannis și ai săi n-au fost în stare nici măcar să facă o ședință!
Hotărârea trebuia luată de mult, în regim de urgență, pentru că orice zi de întârziere înseamnă noi crime făcute de armata rusă în Ucraina.
România poate ceda Ucrainei, fără niciun risc, unul din cele trei sisteme Patriot neoperaționale pe care le deține. Aflați în plin război de apărare a țării, ucrainenii l-ar operaționaliza rapid, au și specialiști în acest sens. Lor chiar le-ar folosi, componentele sistemului defensiv de fabricație americană n-ar sta prin magazii și depozite, cum se întâmplă acum la noi.
A ceda Ucrainei un sistem Patriot, când are mare nevoie, reprezintă cea mai bună investiție în securitatea țării noastre. Mai bine să lupte ucrainenii, de pe teritoriul lor, decât să luptăm noi, de pe teritoriul nostru!
Ulterior, în cadrul unui aranjament tripartit (România – SUA – Ucraina), țara noastră ar urma să primească un sistem Patriot de la americani, completându-și arsenalul de patru sisteme. Oricum, cel operațional e „în picioare” și ne apără.
Amânarea unei decizii în această speță este un act de mare lașitate al președintelui Klaus Iohannis, dar și al celor doi lideri ai partidelor de guvernare. Sunt în joc nu doar securitatea României, ci și credibilitatea țării noastre în cadrul Uniunii Europene și al NATO. Alte țări s-au mișcat mult mai repede, în spețe similare.
PNȚMM le cere celor responsabili să nu mai piardă vremea, altfel inamicul ne va bate la ușă! Sunt zile cruciale, când România nu trebuie nici să abandoneze un vecin aflat la greu, nici să ignore un partener strategic de talia Statelor Unite!
29 mai 2024
Biroul de Conducere al PNȚ Maniu-Mihalache
Mircea Taloș – președinte executiv
Valerian Stan – secretar general
Liviu Petrina – președintele Senatului PNȚMM
Lasă un comentariu