Azi, 22 aprilie, candidatul PNȚMM pentru poziția de primar al Capitalei, Valerian Stan, a fost invitat la Prima TV. După emisiune, susținându-și ideile din dezbaterea televizată, el a declarat pentru Biroul de presă al partidului: „N-am știut ce se va discuta, dar m-aș fi dus și dacă aș fi știut, anume despre deruta caraghioasă PSD-PNL a retragerii tot mai posibile, de mai multe săptămâni, a doctorului Cîrstoiu. Au fost prezenți și doi deputați ai coaliției caraghioase. Am spus că nu am ce comenta în afara faptului că se dovedește încă o dată criza de oameni cu caracter, integri și profesioniști la vârful politicii noastre; am argumentat inclusiv cu consecințele acestei situații dramatice. Deputații caraghioșilor au evocat ipoteza înlocuirii lui Cîrstoiu ori cu Firea ori cu Piedone − probabil pe raționamentul că e mai bine să ai râie decât blenoragie. Solicitat puțin cam insistent de moderator să comentez în continuare, le-am spus tuturor pe șleau − în alți termeni, dar cam tot pe acolo − că eu și colegii de la PNȚMM nu suntem din filmul acesta; că eu sunt un profesionist recunoscut, un om integru, și care, concluzie implicită, n-a avut niciodată problemele lui Cîrstou cu averea și incompatibilitățile, ale lui Ciolacu cu lipsa de școală și de fals revoluționar ori ale lui Ciucă cu doctoratul plagiat”.

22 aprilie 2024

Biroul de presă al PNȚMM

Lasă un comentariu