Un articol de Teodor Baconschi, publicat în ziarul „Libertatea”.

Am poposit de curând, pentru prima dată, la Bădăcin (în județul Sălaj), la casa lui Iuliu Maniu, amplasată într-un peisaj de o molcomă frumusețe transilvană, pe care primăvara o reliefează în cea mai proaspătă dintre ipostazele sale. Dacă până și acum calea spre Bădăcin se dovedește greu accesibilă, îmi imaginez că pe vremea când Iuliu Maniu apuca să se retragă acolo, edificiul era aproape complet izolat. Și totuși, o mare parte din elita politică și culturală de după 1918 i-a călcat pragul, pentru a-i vizita ilustrul proprietar.

Clădirea, pe un singur nivel și totuși impozantă, a fost continuu maltratată de regimul comunist, care a folosit-o succesiv ca depozit de materiale toxice, cuibușor pentru chefurile de partid și, în final, orfelinat al groazei. După 1990, ea a fost, cu mari strădanii (și deloc inocente piedici administrative), reparată, funcționând acum ca spațiu memorial prea puțin cunoscut. 

Securitatea comunistă a făcut totul pentru a distruge memoria acestui politician democrat care, mai ales după fuziunea Partidului Național Român cu Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache, a fost unul dintre cei mai votați (deci legitimi) lideri din perioada interbelică. Știm că mai toți patrioții care au contribuit la Marea Unire au pierit în pușcării (dacă n-au apucat să părăsească țara sovietizată), însă ura comuniștilor față de Maniu rămâne neîntrecută.

Citiți articolul integral al lui Teodor Baconschi pe Libertatea.ro!

Lasă un comentariu