-
-
Program de lucru: Luni - Vineri: 09.00-18.00
Program de lucru: Luni - Vineri: 09.00-18.00
Sub staliniști, români de-ai noștri l-au omorât în temnița de la Sighet pe Iuliu Maniu (destui dintre noi știm destul de puține despre măreția acestui patriot martir). Sovieticii și cei care au executat ordinul lor l-au urât atât de mult pe Maniu, și s-au temut atât de mult de memoria lui în istorie, încât au ascuns fără nicio urmă până și trupul său neînsuflețit.
În 1970, familia fostului prim-ministru, unul din marii artizani ai Unirii de la 1918, s-a adresat lui Ceaușescu pentru identificarea locului unde ruda lor a fost îngropată. Ceaușescu, grijuliu și el cu ce va rămâne prin arhive, a pus o rezoluție impecabilă – „Rog să se vadă care este situația și să se facă propuneri” (se poate vedea documentul pe care Arhivele Naționale tocmai a avut bunăvoința să mi-l comunice). A urmat o mascaradă și adevărul a rămas tot îngropat.
No, cei din PNȚ Maniu–Mihalache, ne-am adresat în mod repetat Ministerului Justiției și Administrației Penitenciarelor pentru a clarifica lucrurile măcar în “democrație”. Mai întâi ni s-a răspuns că în arhive nu se găsește niciun act despre condamnatul politic Iuliu Maniu. Iar când am întrebat cum e posibil așa ceva și am cerut să fie clarificate împrejurările în care dosarele au dispărut, cine este responsabil și ce măsuri au fost luate, nimeni n-a mai răspuns nimic.
Așa că peste puțin timp ne vom întâlni cu Ministerul Justiției și Penitenciarele în instanță. Cam asta e, deci, clasa noastră politică, una care deja evită orice confruntare publică cu oamenii noștri în perspectiva alegerilor din 9 iunie.
10 aprilie 2024
Valerian Stan
– secretar general al PNȚ Maniu-Mihalache
– candidatul PNȚMM la Primăria Capitalei
Lasă un comentariu