Sari la conținut
Program de lucru: Luni - Vineri: 09:00-18:00 Program: Luni-Vineri: 09:00-18:00

Domnul Nicolae Bota, din comuna Turț, județul Satu Mare, azi în vârstă azi de 86 de ani, a suportat în anii ’70 ai secolului trecut un șir incredibil de lung de abuzuri din partea regimului comunist. Milițieni, procurori și judecători i-au inventat vinovății de drept comun pentru a-l condamna pentru opoziția fățișă și dârză față de abuzurile și de actele de corupție ale autorităților comuniste locale.

Abuzurile și actele de corupție erau binecunoscute în comună și confirmate chiar și printr-un act oficial al Procuraturii generale de atunci, la o plângere a domnului Bota. Cu toate acestea, procurorii și judecătorii locului, abuzivi și corupți, l-au călcat în picioare (uneori chiar la propriu) pe domnul Bota, cu tot cu dreptatea lui.

Pe baza unor asemenea hotărâri judecătorești, domnul Bota, un fruntaș respectat al comunei sale, a făcut în mai multe rânduri închisoare. Mereu dârz și curajos, dânsul s-a bătut însă până la capăt, de unul singur, până peste orice puteri, cu agenții netrebnici ai regimului comunist, reușind să anuleze la instanța supremă (una – chiar la Curtea Supremă din acei ani) două dintre hotărârile ticăloase cu pretenții “judecătorești”.

Fără cunoștințele juridice necesare, domnul Bota a reușit să afle numai foarte târziu că există, prin lege, posibilitatea să-i fie recunoscut oficial statutul de victimă a regimului comunist. Astfel că numai în toamna anului trecut el s-a adresat Asociației Casa Gratis Pro Deo, fondată de președintele Senatului PNȚMM, pentru sprijin în demersurile legale. Fapt pentru care în octombrie 2023 a fost sesizată cu acest caz Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Satu Mare, iar în ianuarie 2024 – Ministerul Justiției (sesizările fiind însoțite de un material probator complet și incontestabil).

Însă dezamăgirile domnului Bota și ale noastre au fost aproape pe măsura celor din anii comunismului totalitar: AJPIS a respins cererea cu argumente incalificabile (ce vor fi contestate în instanță), iar MJ, deși a trecut de mult termenul legal de soluționare, nu a dat niciun răspuns sub motivul, incalificabil și el, că… existând numai două asemenea cereri, comisia de specialitate încă nu s-a întrunit.

PNȚMM protestează în termenii cei mai categorici împotriva unor asemenea atitudini și se angajează să acorde și în continuare domnului Bota toată susținerea necesară. Iar în situația în care MJ nu va soluționa acest dosar prompt, Asociația Casa Gratis Pro Deo va acorda un ajutor financiar lunar de 500 de lei domnului Bota, care trăiește dintr-o indemnizație socială lunară în valoare de 1.125 de lei (în timp ce pensiile speciale ale torționarilor săi – procurori și judecători – sunt de 20 sau 30 de ori mai mari).

27 februarie 2024

Biroul de Conducere al PNȚ Maniu-Mihalache
Mircea Taloș
– președinte executiv
Valerian Stan – secretar general
Liviu Petrina – președintele Senatului PNȚMM

One Comment

Gabriel Barbulescu

Nu e de mirare nimic cand exista, culmea, si astazi persoane cu statut de victime ale regimului post-decembrist, ale statului „de drept” si „democratic”, actual, condus de Klaus Iohannis. Te lupti cu morile de vant, pentru ca aproape toti slujbasii statului, inclusiv justitia, nu-si fac datoria, raspund la comenzi incalcand grav drepturile omului in Romania.

Lasă un comentariu

Alătură-te unei cauze care contează!

Implică-te pentru o Românie modernă, morală și europeană.

PNȚMM PNȚMM
CENTRU DE PREFERINȚE
CONTROLUL RĂMÂNE LA TINE

Tu alegi ce permiți.

Alege separat categoriile opționale. Refuzul statisticilor nu împiedică utilizarea site-ului sau trimiterea cererilor. Acordul pentru cookie-uri este distinct de informarea și acordurile din formulare.

Strict necesare

Mereu active

Permit memorarea alegerii tale și funcțiile esențiale, precum securitatea, autentificarea sau procesarea unei solicitări. Nu sunt folosite de acest plugin pentru publicitate.

Google Analytics 4 poate măsura vizite pe paginile publice aprobate, folosind identificatori online și informații despre dispozitiv. Confirmarea formularului general CONTACT este măsurată numai după acord. Fluxurile individuale de adeziune, implicare și donații sunt excluse. Nu trimitem câmpuri din formulare, semnături sau linkuri private către Google.

Nu trimitem către Google acțiuni individuale de adeziune sau implicare. Totalurile operaționale grupate, descrise în politica de mai jos, sunt separate de urmărirea vizitatorilor. Cu acord pentru Statistici, măsurăm confirmarea formularului general CONTACT, fără conținutul lui.

Google Analytics 4 · încărcat prin Google Tag Manager

Permite încorporările gestionate de această categorie: YouTube, Vimeo, hărți Google și postări sau pagini Facebook. Videoclipurile și Reels Facebook se încarcă separat, independent de această alegere. Furnizorul poate primi adresa IP, informații despre browser și poate folosi propriile tehnologii. Acceptarea nu pornește statistici Google.

Integrarea PNȚMM nu activează Google Ads sau remarketing. Acceptarea statisticilor nu acordă permisiune pentru publicitate.

La retragerea acordului, pagina se poate reîncărca pentru a opri scripturile deja pornite. Salvează mai întâi informațiile introduse într-un formular.