Deși extrem de rare, încă mai există cazuri în care unii cred că ar exista vreo legătură între PNȚ Maniu-Mihalache și actualul PNȚCD. În realitate, nu există absolut nicio legătură. PNȚMM este – inclusiv prin actele fondatoare, înregistrate la tribunal – „continuatorul autentic al PNȚCD din anii 1990, condus de seniorul Corneliu Coposu”.

PNȚMM este alternativa la actualul PNȚCD, confiscat și distrus în mod sistematic, de circa 15 ani, de impostorul Aurelian Pavelescu. Sub conducerea arbitrară a acestuia, PNȚCD a fost exclus din Partidul Popular European, compromis prin alianța cu PSD și cu Liviu Dragnea, incapabil să participe cu liste proprii la alegeri, evacuat de o primă instanță din sediul central încărcat de memoria nobilă a lui Corneliu Coposu și a colegilor săi etc.

Ocara abătută asupra PNȚCD a atins apogeul zilele trecute, când bufonul cu pretenții de președinte s-a aliat cu perechea sa în ale bufoneriei, extremista rusofilă Diana Iovanovici-Șoșoacă, ratând împreună
în manieră caragialescă o revoluție împotriva „reacțiunii”. Moment pe care revista „22” l-a consemnat astfel: „Pusă în fața eșecului, a glumelor care au umplut internetul, Șoșoacă a luat-o pe arătură – ba că nu-i mitingul ei, ba că «tinichelele» din partide au sabotat-o, motiv pentru care amenință că va strivi «gândacii» de pretutindeni. L-a adus în ajutor pe faimosul Aurelian Pavelescu – «ăla mic cu capul mare», omul care a furat ștampila defunctului PNȚCD –, ca să-i oblojească egoul destrămat”.

Dar PNȚCD este nu doar distrus de „ăla mic cu capul mare”, ci îi sunt atacate și istoria, și memoria celui mai onorabil partid românesc, având drept iluștri conducători pe Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu etc. Cel mai recent caz (ulterior propagandistului fesenist Tudor Barbu de la Televiziunea pretins „națională”) este cel al lui Cristian Tudor Popescu, un alt agitator de sorginte fesenistă.

Cel din urmă a acuzat zilele trecute, la Radio FM, că în anul 2000, când se afla la guvernare, PNȚCD s-ar fi „comportat iresponsabil și înfumurat”. Numitul propagandist nu a precizat însă sensul acuzei sale, adevărul fiind că liderii adevăratului PNȚCD nu au dat dovadă absolut niciodată de aroganță și iresponsabilitate – dimpotrivă!

Din fericire, însă, acești agenți ai răului nu mai pot rescrie istoria deja scrisă a guvernării PNȚCD, cu mulțime de indicatori economici, sociali, financiar-bancari ș.a.m.d. Guvernarea PNȚCD a făcut reforme ireversibile, a pus bazele aderării țării la Uniunea Europeană și la NATO, a pus capăt jafului practicat de Sistemul răului, a probat echilibru și decență, a sacrificat interesele partidului pentru interesul românilor etc.

2 februarie 2024

Biroul de presă al PNȚMM

4 Comments

Ionel Farcaș

Vreau să vă spun că sunt indignat de acest personaj sinistru A Pavelescu ,noi țărăniștii ce-am mai rămas,să ne hotărâm să nu-i pronunțăm mumele în nici o împrejurare 🙏

Radu Constantin Cioboată

Este suficient să primească denumirea de, ” cel mic cu capul mare”.

Constantin Geangu

Nu ar trebui să-l uităm pe „bunul prieten” Valeriu Stoica care a trădat CDR în 2000 spre a fi de folos urmașilor FSN, situație care se perpetuiază și în zilele noastre.

Cioboată Radu Constantin

Este suficient să i se spună „cel mic cu capul mare „, inițial numindul ” virus”.

Lasă un comentariu