Cuvânt la dezvelirea bustului lui Iuliu Maniu în Parlament

Doamnelor, domnișoarelor, domnilor,

Dumnezeu ne face astăzi un dar și o promisiune.

Darul: Iuliu Maniu se oferă Parlamentului după 70 de ani de la moartea sa martirică.

Promisiunea: oamenii politici care vor urma „modelul Maniu” vor fi binecuvântați, vor rezidi elita politică a neamului românesc.

Petrina-bust-maniu

Mulțumim celor care au făcut posibilă prezența în Parlament a lui Maniu și, în special, sculptorului Aurel Contraș, parlamentarilor Adrian Cozma, Robert-Ionatan Sighiartău, Vasile Daniel Suciu, vicepreședintele Radu Moldovan, domnului Ioan Horoba – sponsorul nostru.

Maniu este al tuturor românilor.

Maniu a fost un creștin puternic, patriot impecabil, democrat generos, un mare vizionar, a fost și rămâne un model de Om de Stat.

Omul nu poate fi despărțit de Dumnezeu, nici politica de morală!, a strigat odinioară patronul oamenilor de stat, Thomas Morus.

Iuliu Maniu a primit și a respectat această poruncă întreaga sa viață. Să rspectăm și noi comandamentul lui Morus și „modelul Maniu”!

Astfel, clasa politică românească se va vindeca de orice neputință, va fi imună la nedreptate și lăcomie și ne va conduce cu cinste, în Adevăr și Dreptate.

Vom renaște spiritual, vom elimina mentalitățile comuniste.

Vom fi membri vrednici în NATO și Uniunea Europeană.

Vom readuce acasă teritoriile noastre din Răsărit.

Vom realiza reconcilierea națională.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

București, De Ziua Națională 2023

Liviu Petrina

– Președinte al Senatului PNȚ Maniu-Mihalache

– Ex-Secretar General al PNȚCD

– Ex-membru al Parlamentului României

One Comment

[…] festivitatea de luni au vorbit atât Liviu Petrina și profesorul Radu Pisică (exeget al lui Iuliu Maniu), din partea PNȚMM, cât și reprezentanți […]

Lasă un comentariu