10 august 2018 – o zi pe care Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache n-o uită și pentru care nu-i iartă pe autorii grozăviei din urmă cu 5 ani! Personaje politice precum Liviu Dragnea (tartorul Puterii discreționare de atunci), Viorica Dăncilă (prim-ministru) și Carmen Dan (ministru de Interne) s-au compromis definitiv, devenind nefrecventabile sau confirmându-și acest statut demn de dispreț.

10 august 2018 rămâne în memoria colectivă a românilor ca o formă aparte de ”mineriadă”. Când au înțeles că în anii ʼ90 au fost folosiți în mod cinic și criminal spre folosul regimului pro-sovietic al lui Ion Iliescu și nu spre folosul lor, minerii nu au mai fost dispuși să fie “bâtele” urmașilor PCR, ai FSN și ai Securității, așa că autoritățile statului român au fost ”nevoite” să apeleze la alte forțe.

Speriați de amploarea “mitingului diasporei” din 10 august 2018 (care a fost, de fapt, un protest al României morale împotriva autoritarismului corupt), FSN-iștii vopsiți în diverse culori politice au ajuns la concluzia că manifestanții trebuie maltratați într-o asemenea măsură, încât să le dispară pofta de a mai ridica pretenții, de a cere guvernanților o democrație adevărată, de a visa că România poate fi “o țară ca afară”.

Pentru a atinge un astfel de obiectiv era nevoie de brute bine “pregătite”, puse pe rupt oase. Alături de Jandarmeria din București au fost mobilizate din provncie unitățile de jandarmi cele mai dispuse să bată protestatari pașnici. Respectivii jandarmi au dormit prin săli de sport, astfel încât să fie destul de nervoși și puși pe fapte mari împotriva “badantelor”, a zidarilor și a altor lucrători sau intelectuali din diaspora românească. Și a peste 100.000 de protestarati autohtoni, evident.

După 5 ani de la violențele cumplite din Piața Victoriei și de pe bulevardele adiacente (gaze, tunuri cu apă, bastoane de cauciuc etc.), dosarul “10 august” ajunge in instanță cu 16 inculpați –căpetenii de jandarmi. Nici măcar un singur responsabil politic nu se află pe această listă, dar nu e timpul pierdut…

Fidel principiului său istoric că nu poate exista politică fără morală și nici democrație fără dreptate socială, PNȚ Maniu-Mihalache salută trimiterea în judecată a celor 16 căpetenii ale Jandarmeriei, dar deplânge perioada mult prea lungă, de 5 ani, după care a fost făcut acest pas de către procurorii militari. Dacă și judecarea dosarului merge la fel de lent, există riscul prescrierii faptelor – ceea ce ar fi o soluție de neacceptat de către societatea românească.

De asemenea, PNȚ Maniu Mihalache își exprimă speranța că procurorii vor investiga și rolul decidenților politici din august 2018 în declanșarea acelor orori. În mod cert, nu s-au apucat jandarmii să bată și să gazeze oameni nevinovați fără să fi primit un ordin politic în acest sens, al reprimării cu duritate al “mitigului diasporei”.

Pentru sănătatea democrației românești, este o necesitate absolută ca dosarul “10 august” să aibă o finalitate conformă cu Codul Penal românesc și cu normele europene în materie de drept. Sentința în acest caz va trebui să fie un avertisment pentru orice putere politică viitoare: nimeni să nu îndrăznească să repete ororile din 10 august 2018! 

Totodată, PNȚMM consideră că din cele întâmplate în urmă cu 5 ani se cuvine să învățăm cu toții, cetățeni și autorități, fiecare cu drepturile, dar și cu îndatoririle lor legale, astfel cum Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, transmitea prin mesajul său către țară în acele zile: “Dreptul de a ieși în stradă și de a-și face cunoscute aspirațiile civice este de neatins. El nu are nimic de-a face cu agresivitatea, ci cu speranța și cu libertatea. Violența nu este acceptabilă. Chiar dacă cei care dau dovadă de brutalitate sunt puțini, ei pot distruge complet rostul vocii publice”.

10.08.2023

Biroul de Conducere al PNȚ Maniu-Mihalache

Mircea TALOȘ – președinte executiv al PNȚMM

Valerian STAN – secretar general al PNȚMM

Liviu PETRINA – președintele Senatului PNȚMM

Tags:

Lasă un comentariu