Stimate doamne, domnisoare, stimati invitati, dragi prieteni,

Proiectul politic indraznet si credibil pe care-l initiem astazi vizeaza, pe de o parte, recladirea sanatoasa si durabila a partidului martir mostenit de la celebrii nostri inaintasi, Simion Barnutiu, Ilie Macelariu, Alexandru Mocioni, Ion Ratiu, Ghe. Pop de Basesti, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu si Ion Diaconescu, fauritorii constiintei nationale, ai Marii Uniri si ai Regatului Romaniei, iar pe de alta parte, recladirea din temelii a unei Romanii libere, prospere, crestine, asezata pe veci intr-o europa unita, parte a Occidentului civilizat.

Niciun partid din Romania nu are o pleiada atat de nobila de Barbati de Stat si de martiri, niciunul nu a preluat, conservat si promovat integral si neatinse de nuantari, adaptari, asocieri conjuncturale rusinoase, toate valorile doctrinare lasate noua mostenire, precum si directia pro- europeana, pro-occidentala, ca si sustinerea neconditionata de revenire la Monarhia constitutionala, ca forma de guvernamant. Uitati cum sintetizeaza un istoric mostenirea lui Iuliu Maniu:

“Privind dinspre Transilvania spre Bucureşti, Maniu constata că, în ciuda unor principii mai mult sau mai puţin identice, ceea ce deosebea formaţiunea lui de partidele istorice din vechiul regat era mentalitatea liderilor… PNR avea conştiinta că întruchipează Occidentul şi democraţia, în raport cu partidele istorice, ce păreau o încarnare a Orientului bizantin”. (Apostol Stan).

Dragii mei, nimeni, niciodata, in nobilul nostru partid nu are dreptul sa puna in discutie apartenenta poporului roman la Occident, nici sa conteste fibra lui crestina . Ne vom bate si aici si-n UE si oriunde in lume, cu argumente, hotarare si fermitate, cu instrumente democratice, ca nestematele mostenite sa nu piara niciodata, nici sa nu fie murdarite de diverse personaje, asa cum au facut-o Pavelescu, Ciorbea si o fac cei care se revendica de la Seniori si se caciulesc pe la scandalagiii de la aur sau pe langa pesedeii iliisti sau pe langa alte partide suveraniste de inspiratie moscovita.

Din nenumaratele nestemate transmise noua de Marii Barbati de stat taranisti, vreau sa aduc in atentie doar trei:

Iuliu Maniu, Sfinxul de la Badacin, a lasat, prin Seniorul Coposu, “porunca” de a” NU LASA PARTIDUL SA MOARA, porunca ce ne-a motivat pe cei care ne-am batut in conditii extrem de vitrege in anii 90-92 cu iliistii kgb-isti si dupa aceea si ne motiveaza continuu pe cei care nevoim in a reconstrui PNTMM. Tot domnia sa ne precizeaza : “Sunt suparat pe omul care spune: Nu ma intereseaza politica, nu ma doare capul, imi vad de treaba mea, de profesia mea, politica nu ma intereseaza si faca cine ce vrea”. Asta ne porunceste Iuliu Maniu, sa NU LASAM PARTIDUL SA MOARA si sa facem politica, nu numai simpozioane, asociatii, fundatii, statui si evenimente. Acestea sunt doar adaugiri, completari, prelungiri ale activitatii politice.

Voi continua cu doua mesaje transmise noua de Seniorul Coposu: “Calităţile de căpetenie pe care le-aş cere eu unui om politic sunt: fermitate în concepţii, iubire pentru adevăr şi refuzul de a tranzacţiona principii….Negociem orice, dar nu negociem principii” si “Patriotismul este o dragoste discreta pentru tara, o disponibilitate de a da oricand viata pe ea si de a nu marturisi acest sentiment. Gasesc ca afisarea patriotismului este indecenta. “

Deci, avem “porunca” parinteasca sa fim fermi in apararea valorilor si principiilor mostenite si sa nu stam langa, sa nu ne asociem cu provocatorii si scandalagiii care striga-n gura mare cat sunt ei de patrioti.

Voi incheia cu doua ganduri intelepte transmise noua de Ion Ratiu: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine!” Asta nu inseamna nici pe departe ca putem ofensa, jigni sau insulta pe cineva, dimpotriva, domnia sa precizand si ca:”. Nu aduce nicio critică, nici măcar „constructivă“ semenului tău care luptă. Critica ta să se afirme prin faptă; facând mai mult şi mai bine decât face el. Fii totdeauna conştient că gelozia, invidia şi calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat şi slab care nu mai are nici ţară şi nici poziţie în societate. Nu te lăsa pradă acestor sentimente inferioare.”

Nedorind sa candidez initial pentru pozitia de Presedinte Executiv, ci sa raman sa coordonez organizatiile din Ardeal si CNC-ul si fiind prins 6-8 ore pe zi cu telefoane, discutii de motivare, dispute chiar, cu colegii din judet si din tara, am reusit sa schitez doar capitolele ce vor fi avute in vedere in realizarea Programului de guvernare, beneficiind de sugestiile prietenoase ale lui Petrisor Peiu si cateva masuri imediate ce se impun.

Esenta Proiectului nostru de tara este Reintregirea Romaniei. Incepem si Programul de Guvernare cu un capitol,

1. Oferta noastra privind Reintregirea tarii si a neamului romanesc .

2. Declaratie politica ‘Reintoarcerea la Crestinism”

3. Economia- spre o mai clara amprenta europeana

4. Viziune de politica externa – Uniunea Europeana trebuie sa devina cel mai prosper, civilizat si sigur loc de pe planeta.

5. Reducerea de indata a inechitatilor dintre salariatii Romaniei si pensionarii nostri; Reducerea discrepantelor dintre regiunile si judetele Romaniei.

6.Transformarea radicala a politicilor agricole si de turism din Romania.

7.Intoarcerea atentiei spre antreprenorii romani mici si mijlocii

8. O Romanie mai eficienta – reforma administrativa

9. Educatia – principalul motor de crestere economica

10.Sanatatea – conectarea la standardul european de viata

Aceste propuneri vor fi analizate,completate, modificate,detaliate in echipa de specialisti coordonata de Prim-vicepresedintele responsabil cu proiectele si programele noastre, iar programul de guvernare va fi aprobat in sedintele CNC.

Avand in vedere situatia exploziva din Romania si, in egala masura, din R. Moldova, cauzata in principal de razboiul absurd declansat de diabolicul Putin, situatie de care profita miscarile nationalist-extremiste, inventate, sprijinite, inclusiv finantate de serviciile rusesti, suntem datori sa ne asumam memoriu, iar dupa ce incheiem congresul in jurul orei 15.00-, dupa servirea mesei, o delegatie a conducerii partidului sa inainteze Guvernului Romaniei memoriul ce va fi trimis si Presedintiei si legislativului, ulterior si forurilor similare din R. Moldova, care sa cuprinda intre altele:

1: Oportunitatea si oportunitatea si obligativitatea Reunirii de indata a Romaniei cu R. Moldova, prin hotarari ale Parlamentelor, sustinute de Guvern si Presedintie, intr-o Romanie unita, dezvoltata si prospera, asezata pe veci in UE, NATO si-n parteneriat strategic cu SUA. Altfel, fratii nostri vor cadea prada miscarilor extremiste si antiromanesti, ce-l slugaresc pe Putin, situatia socio- economica de acolo fiind mult mai grava decat la noi, increngatura serviciilor rusesti fiind mult mai extinsa, sofisticata, agresiva, dominand aproape toata economia, finantele si media. Doar prin Reunirea cu Romania, Fratii de dincolo de Prut se protejeaza pe veci de teroarea ruseasca.

2. Rezolvarea de indata a devastatoarelor efecte ale crizei energetice, prin alocarea unei sume minime de 1000 lei/ luna pentru toate familiile care au un venit lunar/membru mai mic decat salariul minim garantat pe tara; banii respectivi pot fi obtinuti prin perceperea unei taxe de solidaritate de 90% din profiturile ce depasesc 10% din cifra de afaceri, a tuturor firmelor care activeaza in sistemul energetic, pana la revenirea preturilor in limite rezonabile.

3. Rezolvarea de indata a saracirii sub limita supravietuirii a milioane de romani, prin alocarea unei sume care sa aduca venitul fiecarui angajat la nivelul salariului mediu pe economie si a unei sume similare tuturor pensionarilor care au o pensie sub pensia medie: banii respectivi pot fi obtinuti prin impozitarea cu 90% a tuturor salariilor care depasesc salariul mediu pe economie, pentru sumele ce depasesc media si a tuturor pensiilor ce depasesc pensia medie din Romania, pentru sumele ce depasesc media. Aceasta masura sa ramana valabila pana la reasezarea salarizarii unice ce va institui un raport intre venitul minim si maxim din sectorul bugetar de 1/5, pana la recalcularea tuturor pensiilor functie exclusiv de contributivitate, respectand un raport intre pensia minima si maxima din sistemul public de 1/5.

4. Reducerea de indata a numarului de demnitari, ministri, secretari de stat, directii si agentii centrale, judetene si locale, a numarului de angajati din administratia publica centrala, judeteana si locala, la nivelul minim posibil pentru a mentine functionale institutiile respective (subprefecti, vicepresedinti de CJ, viceprimari, sefi si sefuleti inutili, functii create ca sinecuri partinice, consilieri, secretare, soferii sefimii inutile).

5. Condamnarea hotarata a invaziei Ucrainei de catre Putin, sustinerea neconditionata a poporului ucrainean in lupta sa dreapta pentru aparare. In paralel, solicitam retragerea de indata a trupelor ruse de ocupatie din Transnistria. In acelasi context, solicitam Guvernului, Presedintiei si Legislativului sa intervina de indata pentru ca Romanii din teritoriile stramosesti ce se afla in state vecine si sa li se acorde aceleasi drepturi pe care noi le acordam etniilor ce traiesc alaturi de noi. Dupa depunerea memoriului la guvern, sugerez sa ne deplasam la ambasada Ucrainei, unde vom depune o declaratie de sprijin pentru poporului ucrainean in lupta lui dreapta de aparare si apoi sa mergem, toti cei care putem, in fata ambasadei Federatiei Ruse, alaturi de romanii si ucrainenii care protesteaza acolo.

Va multumesc!

DOAMNE AJUTA-NE IN TOT CEEA CE VREM SA FACEM BINE PENTRU POPORUL

Tags:

Lasă un comentariu