Motto: ”…mor doar cei uitați”
Ștefan J. Fay

România recentă, România ultimilor 50-60 de ani a avut puțini lideri de vocație în exercițiul cotidian, lideri cu structură morală fermă asumată curajos, cu performanță intelectuală consistentă și cu biografii netulburate de compromisuri ideologice jenante.
Pentru o societate resemnată și amorfă cum era societatea românească a acelor ani, doar astfel de personalități puteau fi modele de comportament civic, demn și responsabil.
Corneliu Coposu a fost dintre rarisimele personalități care au marcat hotătâtor timpul istoric postdecembrist.
A fost un adevărat om de stat de dimensiune continentală, lider de vocație, de înaltă exigență morală, de rafinat și înțelept patriotism.
Europenitatea structurală a Președintelui C. Coposu, argumentată și consecvent susținută, a dat măsura interesului nostru civilizațional într-o perioadă când balcano-asianismul era susținut violent și iresponsabil, politic și cultural.
Meritele politice ale Seniorului Coposu sunt de largă notorietate, recunoscute și acceptate și au ctitorit esențial într-o țară care începea să se redescopere. Aș reține doar două realizări istorice care îl așază în galeria marilor oameni politici din România.
Aș aminti, în primul rând, rolul hotărâtor jucat de C. Coposu și PNȚCD în formularea și promovarea consecventă a celui mai important proiect țară după cel al Marii Uniri, proiect care garanta interesele vitale de europenizare și securitate ale României.
Președintele C. Coposu a preluat de la mentorul său, Iuliu Maniu – un providențial om politic care anticipase în urmă cu 100 de ani nevoia imperativă a unei Europe unite pentru echilibrul mondial de putere – crezul cardinal că o Românie democrată, civilizată și prosperă nu-și poate găsi buna așezare decât în Europa lumii libere. Balcano-asianismul nu putea fi obiectivul politic al unui popor liber și responsabil.
De aceea, proiectul de țară care salva România din structurile autoritariste estice era doar integrarea în organismele economice și de securitate euro-atlantice NATO și UE.
Avocat strălucit și ambasador sagace a reușit să impună în agenda publică, în ciuda unei opoziții violente și grotești, proiectul vital ca România să se salveze din menghina unei Rusii nostalgice imperiale. A fost singura opțiune strategică prin care poporului român i se garanta libertate, democrație și securitate.
Și meritul nepereche al Seniorului Coposu, al Președintelui Emil Constantinescu, al liderilor societății civile și ai partidelor istorice din anii ’90 a fost acela că au avut abilități, înțelepciune și argumente, astfel că au reușit să convingă toată lumea politică să servească acest deziderat.
Cu totul remarcabil, dovedind excepționalitatea strategului politic, este abilitatea cu care a reușit să reconstruiască vehiculul politic pe care avea să îl conducă strălucit: PNȚCD.
Vizionar lucid și pragmatic, Seniorul a făcut acel gest curajos din instinct politic, de a afilia PNȚCD – partid care era clandestin și colocvial – la Uniunea Creștin Democrată, în 1987, când evident, era aproape imposibil să anticipezi evenimentele miraculoase din 1989.
Această lucrare riscantă și cu șanse cvasinule să reușească, dar care până la urmă a triumfat, traduce o vocație harică – i-aș zice – a Președintelui C. Coposu, unică în istoria noastră recentă.
Aceeași strălucită intuiție și abilitate pragmatică a dovedit C. Copsu atunci când, la 8 ianuarie 1990, a legalizat PNȚCD, profitând de confuzia acelui început de regim criptocomunist.
Foarte probabil, realizarea de suflet a Seniorului e legată de reconstrucția partidului PNȚCD, partid modern, european, democrat, așa cum cerea dorința testamentară a Martirului Național Iuliu Maniu. C. Coposu împreună cu congenerii și tovarășii de idei și suferințe au relizat acest proiect politic esențial în evoluția societății românești. Astăzi, mai necesar decât oricând.
Într-un interviu, spre sfârșitul vieții, C. Coposu spunea: ”…totul este să supraviețuiască o atitudine”. Cred că într-o societate superficială, vulgar consumeristă, doar atitudinea corectă nu-i suficientă pentru contagiunea corpului social, dacă educația nu slujește ideea.
Cel mai util omagiu pe care ar trebui să îl aducem Seniorului Coposu – invocând din nou testamentul lui Iuliu Maniu – este de a resuscita partidul pe care el l-a creat miraculos.
A fost partidul cel mai european, cu istoria cea mai glorioasă și morală, cu cel mai demn comportament politic, cel mai respectat, cel mai autentic românesc. În mlaștina tradițiilor balcano-dâmbovițene, evident că nu-și avea loc. Și a fost demolat, cu tot felul de complicități…
În condițiile geopolitice de azi, ale terorismului corectitudinii politice și multiculturalismului, platformele politice conservatoare, puternice, promovând valorile și principiile creștine, asimilând axiologia omologată în lumea civilizată, trebuie să aibe expresie politică viguroasă, solidară, refuzând ferm compromisurile.
România de astăzi, aflată într-un peisaj plin de vulnerabilități și riscuri, trebuie să își proiecteze o strategie câștigătoare, inteligent argumentată și susținută.
Cred că un partid creștin-democrat cu forța PNȚCD din timpul campaniei din 1996 ar fi foarte util ca România să dobândească statutul pe care-l merită.
”Națiunile vrednice sunt eterne”, spunea C. Coposu și adăuga ”doar efortul românesc demn și dârz ne poate mântui de neputințe”.
Cred că e momentul solidarității naționale care să vindece România.

Noiembrie 2020                                                                                                                          Andrei Dimitriu