O veche legendă culeasă din Carpați mărturisește că pe timpul când toate popoarele de pe Pământ vorbeau aceeași limbă și nu erau despărțite între ele prin hotare, Dumnezeu s-a gândit să dea fiecărei seminții câte o țară. Trâmbițașii Cerului au dus vestea de la neam la neam și iată că din toate colțurile lumii au prins a veni spre Porțile Luminii câte un reprezentant care urma să afle ce pământuri vor avea ai săi în stăpânire.

Neamul nostru a trimis la Dumnezeu un ciobănaș. Acesta și-a primenit hainele, și-a pus merinde în desagă și s-a pregătit să plece. Dar cum să-și lase turma la voia întâmplării? A luat-o și pe ea cu sine.

Drumul era anevoios și lung, iar mioarele se deplasau încet, păscând din mers iarba mănoasă. Alți curieri din partea altor neamuri zburau pe lângă el pe cai focoși. Mulți se și întorceau deja acasă, strigând cu fală numele țării pe care o primiseră în dar.

În cele din urmă, agitația s-a potolit, iar Porțile au prins a se închide. Tocmai atunci Dumnezeu a observat în zare o turmă de oi urcând încet panta spre El.

-Să zăbovim puțin, i-a spus Sfântului Petru. Se pare că mai vine cineva.

-Așa este, Doamne, dar nu mai avem nicio țară. Le-am împărțit pe toate.

Ciobănașul s-a închinat smerit în fața lor.

-Vă rog să mă iertați, le-a zis. M-am reținut din cauza mieilor care s-au născut pe drum. Trebuia să am grijă de ei.

-Ai procedat corect, l-a lăudat Atotputernicul. Totuși, nu mai avem nicio țară pe care să ți-o oferim.

-Nu-i nimic, Doamne. Ne vom descurca cumva și fără țară, s-a resemnat păstorul, mânându-și turma înapoi spre locul de unde a pornit.

Ajunsese deja pe la mijlocul dealului, când Dumnezeu, privindu-l cu nețărmurită blândețe, a rostit:

-Să știi, Petre, că nimeni dintre cei care au venit înaintea lui nu mi s-a părut mai bun la suflet decât el, așa că cheamă-l din nou în fața Mea.

-Bine, Doamne. Dar ce să-i dau?

-Dă-i Țara pe care am păstrat-o pentru Mine.

Așa se face că, din ziua aceea, noi, românii, locuim în Țara Bunului Dumnezeu.

Articol de Aurelian SILVESTRU, Cadoul Divin, apărut în Revista Literatura și Arta, 28 Mai 2020, p. 1.

Tags:

Lasă un comentariu