-
-
Program de lucru: Luni - Vineri: 09.00-18.00
Program de lucru: Luni - Vineri: 09.00-18.00
Partidul Corectei Guvernări constată cu stupoare că actele de stare civilă ale unor concetățeni au înscrise mențiuni contrare adevărului istoric.
Astfel, unele cărți de identitate au menționată ca țară natală ,,URSS,, ,
deși persoanele în cauză s-au născut în Basarabia (administrată azi ca
,,R. Moldova,, ) , unele chiar înainte ca Basarabia să fi fost anexată de
Uniunea Sovietică ca urmare a Pactului Hitler-Stalin. Cunoaștem cărți de identitate ale unor persoane nascute in anii ”30 , eliberate în 2011 ,
pe când nici nu mai exista URSS…
Din verificările de până acum, rezultă că această anomalie este de sorginte ideologică, rezultată din reglementări din timpul ocupatiei soviet- comuniste, din anii mai-negri-ca-oricând: 1950 – mai exact din „instrucțiunile” emise de Ministerul Afacerilor Interne “în vederea aplicării Decretului Marii Adunări Naționale nr 272/1950 referitor la actele de stare civilă”.
Decretul a fost publicat în Buletinul Oficial, nu însă și „instrucțiunile” (cel mai probabil “secretizate” din motive lesne de înțeles și pentru a căror desecretizare PCG va întreprinde toate demersurile legale).
În vederea rectificării actelor de stare civilă în conformitate cu adevărul istoric, PCG s-a adresat deja Ministerului Afacerilor Interne, unde a găsit , se pare, deschiderea și solicitudinea așteptate.
Ni s-a promis că se vor lua măsuri pentru ca persoanele cu acte manipulate să se poată adresa, începând cu 9 Septembrie 2019, cu cereri primarului localității (sectorului din București) unde le-a fost eliberată cartea de identitate , pentru rectificarea actelor lor de stare civilă.
Vom reveni .
Biroul de Presa PCG
Lasă un comentariu