Partidul Corectei Guvernări (PCG) a transmis Domnului Călin Popescu-Tăriceanu, Președintele Senatului, un număr de propuneri concrete pe care să le aibă în vedere în demersurile legislative pe care le-a anunțat:


      a)-numărul de semnături necesare pe viitor susținerii candidaturii la alegerile pentru Parlamentul European (în prezent, la noi, cel mai mare din Uniunea Europeană) să fie redus cu 75%;
     b)-începând cu alegerile pentru Camera Deputaților și Senatul României din cursul anului 2020, pragul electoral să fie eliminat sau scăzut la 2%; amintim că în anul 2012 alianța aflată la guvernare a promis eliminarea pragului electoral, însă acest angajament nu a fost respectat;
     c)-începând cu alegerile pentru Camera Deputaților și Senatul României din cursul anului 2020, prezența alegătorilor la vot, la alegerile organizate la nivel național, să fie obligatorie, sub sancțiunea unei amenzi în cuantum de 2.000 de lei;         

     d)-să se revină la alegerile locale în două tururi.


Biroul de Presă PCG

Tags:

Lasă un comentariu