Partidul Corectei Guvernări îşi manifestă indignarea faţă de modul în care se încearcă lovirea oamenilor care se opun Coaliţiei toxice PSD-ALDE, invocând vulnerabilităţi biografice anterioare anului 1989.

         Ceea ce a făcut fiecare înainte de 1989 este important. Cei care atunci au încălcat legile existente trebuie să dea seama de faptele lor şi să-şi asume responsabilităţile morale.

         Dar, Esenţial este, însă, ce a făcut un om după 1989,de partea căror forţe s-a plasat după 1989.

         Dacă s-ar fi aplicat purgaţia în România post-comunistă, Domnul Augustin Lazăr, spre exemplu, asemenea ca alţii, ar fi stat o perioadă deoparte. Iar dacă, la investirea în funcţia publică, ar fi mărturisit aspectele relevante din trecutul său, astăzi ar fi inatacabil, putând să slujească bine Poporul Român.

Biroul de Presă PCG

*Alăturăm o mărturie semnificativă a

 Domnului Preşedinte Ion VARLAM

Subsemnatul Ion VARLAM, în calitate de condamnat politic sub regimul comunist (1952-54 şi 1956-1964) îmi manifest indignarea pentru felul în care sunt manipulate datele după interesele diversiunii comuniste în cazul Procurorului General Augustin Lazăr.

În perioada cât am fost eu deţinut, procurorii nu aveau acces la penitenciare, deci contactul cu deţinuţii nu le era permis.

De exemplu, s-au făcut cercetări în cazul răsunătorului proces înscenat celor care au fost acuzaţi de ororile săvârşite în perioada 1949-52, în cursul aşa-zisei companii de „reeducare” = Fenomenul Piteşti.

Această farsă judiciară a avut efectul de a-i impresiona pe gardienii închisorilor. În 1956-1960, dacă îl ameninţai pe un membru al aparatului de „administrare” şi pază a deţinuţilor, el imediat avea o reacţie de teamă; şi întreba: dar ce am făcut, de ce? cum? Şi noi le răspundeam: Băgaţi-de-seamă, că vă vine şi vouă rândul să fiţi condamnaţi pentru crime împotriva umanităţii.

Spre a ilustra printr-o mărturie personală, pot relata un fapt definitoriu: ca orice persoană anchetată am fost şi eu bătut în cursul anchetei. Nu toţi anchetatorii maltratau fizic deţinuţii. Spre sfârşitul cercetării, am beneficiat de un anchetator, gras şi puţin ridicol, pe nume Turkişer Marcel, care a schimbat, dintrodată, direcţia cercetării mele. De unde până atunci fusesem încadrat contra-revoluţionar şi învinuit de activităţi anti-sovietice şi împotriva statului român, m-am trezit luat la rost pentru acţiuni anti-semite. M-am răstit la el şi l-am întrebat dacă aceasta este o nouă anchetă, legată de un nou cap-de-acuzaţie.

Cum îşi arătase uimirea prin gesturi, i-am răspuns că tema anti-semitismului nu face parte din linia anchetei. S-a sculat şi mi-a tras două palme, şi, cum avea palmele grăsulii, nimerindu-mă peste ureche, prin presiunea aerului, mi-a spart timpanul, provocând o

hemoragie abundentă.

Anchetatorul s-a speriat şi a început să ţipe, încercând să mă facă pe mine vinovat de incident, gardienii s-au speriat şi ei, crezând că-l atac, şi au intrat în birou, constatând efectele hemoragiei. Sperietura lui Turkişer m-a incitat să ies la raport, la comandantul arestului.

Acesta a venit a doua zi în celulă şi mi-a ascultat păsul. Peste mai puţin de trei zile, am fost scos din celulă şi dus într-un birou de anchetă unde au venit curând doi ofiţeri în uniformă de procurori. Fără incidentul relatat n-aş fi avut parte de curiozitatea procurorilor. Ei mi-au cerut detalii despre incident.

Mi-au spus că voi primi răspuns la sesizarea mea.

Rezultatul practic şi foarte satisfăcător pentru mine a fost că, peste câteva zile, am „beneficiat” de un anchetator inteligent şi calm.

Dacă nu aş fi impresionat prin sângerarea abundentă pe martorii     nedoriţi (gardienii atraşi de ţipetele lui Turkişer), sigur nu aş fi avut acces la vizita procurorilor.

Se vede din cele de mai sus că un procuror greu putea să fie sesizat direct de victimă.

Dacă Procurorul Augustin Lazăr a putut intra în Penitenciarul Aiud   (care era unul din cele mai sinistre) este că [a fost desemnat de Procuratură]. În fişa postului de procuror desemnat să conducă asemenea comisii, în momentul când i-a venit rândul, el a aplicat regulamentul obişnuit al regimului. –Era un dosar politic. (Dacă deţinutul era „re-educat” sau nu şi putea fi pus în libertate decidea Securitatea.)

Este o farsă ordinară ca tocmai PSD-FSN-PCR să vină acum, să se folosească de victimele lor pentru a lovi în unul care a fost parte a regimului, dar care după 1989, s-a decis să slujească Adevărul şi Democraţia.