Acad. Alexandru Zub publică un EditorialSensul Unirii Principatelor – în              Ziarul Lumina de Duminică (ce poartă data de 27 Ianuarie 2019).

    Distinsul istoric arată că, şi acum 160 de ani, „coeziunea morală era privită ca o chestiune de viaţă de orice spirit lucid, fiindcă viitorul Ţării nu putea fi asigurat decât prin îndrumarea entuziasmului naţional spre o operă colectivă de durată, ceea ce presupunea mobilizarea tuturor resurselor de care dispunea naţiunea. <Deci, cum să vindecăm răul de care suferim?>, se întreba un contemporan. <Dacă el vine din afară, prin Unirea Principatelor. Dacă el vine dinăuntru, prin Unirea Principatelor. Dacă el vine din amândouă aceste părţi, prin Unirea Principatelor>.                                                                                                                    

    Unirea era, deci, remediul miraculos contra relelor fără număr de care suferea ţara, iar aceste rele subminau deopotrivă structura şi suprastructura societăţii. Unde trebuia să se acţioneze mai întâi? Întrebare dificilă, fiindcă nici o reformă nu devine eficientă dacă nu e servită de suflet, iar, pe de altă parte, un entuziasm obştesc care nu poate conta pe reforme înţelepte e condamnat să se stingă repede. De aceea, ajuns în fruntea guvernului, Kogălniceanu a crezut că trebuie să însoţească legile de ample instrucţiuni care să le explice spiritul, fiindcă altfel litera lor ameninţa să rămână moartă. Mai mult decât orice, el a înţeles atunci că întemeierea adevărată a naţiunii reclamă justiţie (nu doar principii) şi moralitate. Numai aşezată pe această temelie Unirea putea să producă roadele scontate de partizanii ei. Căci, deşi aceştia renunţaseră, tactic, la Unirea ideală, aşa cum o visase generaţia lui Câmpineanu, în favoarea unui proiect mai realist, care însemna realizarea treptată a ideii, Unirea Principatelor din 1859 implica, de fapt, şi acea Unire deplină, care nu se va realiza decât peste câteva decenii.    

    Această Unire, pentru care militaseră scriitorii de la Dacia literară şi căreia Kogălniceanu îi elaborase programul în Steaoa Dunării, era ţinta celor mai diverse categorii sociale, fiind afirmată stăruitor pe ambii versanţi ai Carpaţilor, în presă, întruniri publice, societăţi de cultură, opere de artă, memorii, pentru a nu mai vorbi de studiile istorice, în care se răsfrângea comunitatea de limbă, cultură, credinţă, legi, instituţii, obiceiuri, aspiraţii, învederând faptul că acest popor avea, după expresia aceluiaşi Kogălniceanu, „o misie de împlinit” şi „un viitor de asigurat”.

Partidul Corectei Guvernări crede că şi Reunirea Basarabiei, a Teritoriilor Româneşti din Răsărit cu Ţara va contribui la vindecarea răului de care suferim,  acum la început de Secol 21.

Pt. conf. Liviu PETRINA  

 24 Ianuarie 2019

Tags:

Lasă un comentariu