O delegație națională a Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚMM) a participat sâmbătă, 15 noiembrie, la un pelerinaj la Râmnicu Sărat (județul Buzău), în memoria martirilor din închisorile comuniste.

De această dată, personajul central al cinstirii memoriei a fost Corneliu Coposu, de la a cărui dispariție au trecut 30 de ani.

Au fost cinstiți și doi iluștri lideri-martiri ai PNȚ, Iuliu Maniu (mort în 1953, în închisoarea stalinistă de la Sighet) și Ion Mihalache (mort în 1963, în temnița de la Râmnicu Sărat).

Delegația PNȚMM a depus o coroană de flori la monumentul martirilor, din centrul orașului, și a particpat la slujba religioasă desfășurată în fosta închisoare politică de la Râmnicu Sărat.

”Să nu lăsați partidul să moară!”, au fost ultimele cuvinte ale lui Iuliu Maniu, în februarie 1953, când a murit în închisoare de la Sighet. Mesajul său a fost preluat de Corneliu Coposu în 1990, când a reînființat partidul.

Acum, liderii PNȚMM fac eforturi ca partidul lui Maniu – Mihalache – Coposu – Rațiu – Ioan Alexandru să nu moară; ba chiar mai mult, să revină pe scena parlamentară a României.

Lasă un comentariu