O națiune fără democrație e o națiune fără apărare

În 1990, național-țărăniștii au cerut Restitutio in integrum. A fost atunci o revendicare morală și politică: bunurile furate de statul comunist – pământuri, case, întreprinderi – trebuiau înapoiate proprietarilor de drept. Era începutul unei reparații istorice și promisiunea unei Românii eliberate de nedreptate. Prin Legea Lupu și prin lupta politică dusă cu mari sacrificii, s-a reușit în cele din urmă un act de dreptate: sute de mii de familii și-au recăpătat pământurile confiscate. A fost un prim pas obținut cu greu, împotriva unei rezistențe acerbe a fostei nomenclaturi, și rămâne una dintre puținele dovezi că, atunci când există voință politică, reparația este posibilă.

Restituirea pe deplină a proprietăților este și astăzi zădărnicită.

Proprietățile nu au fost restituite integral nici astăzi, după trei decenii și jumătate. Mulți au murit așteptând, alții s-au pierdut în procese nesfârșite, iar privilegiații fostului regim au știut să-și conserve avantajele. Perioada în care creștin-democrații au reușit să guverneze a fost mult prea scurtă.

După anul 2000, fosta nomenclatură, reciclată politic, a zădărnicit orice încercare reală de reformă fie că este de vorba de proprietăți, fie că e vorba de consolidarea democrației și a statului de drept.

Dacă nici bunurile nu au fost înapoiate pe deplin, cum să fi fost restabilită democrația?

Democrația, așa cum au dorit-o românii ardeleni la 1 Decembrie 1918, pentru care s-a murit în 1989 și la care statul român s-a angajat odată cu aderarea la Uniunea Europeană, nu a fost vreodată deplină. Și mai grav, după anul 2000, drumul nostru spre democrație a făcut doi pași înapoi.

Victoria lui Ion Iliescu și acapararea dreptei de către foști fesenști au golit pluralismul de conținut și au întărit rețelele care controlează puterea. În loc de competiție reală, am avut rotația între aceiași actori. În loc de presă liberă, avem mass-media cumpărată cu bani publici. În loc de stat de drept, lupta e pentru protecția privilegiilor. Iar astăzi, până și ”opoziția” parlamentară are rolul ei. E suficient de hibridă și ”monstruoasă” încât să fie sperietoarea de serviciu care confirmă felul în care actorii politici mimează democrația. Într-un regim în care guvernarea este controlată, iar opoziția doar joacă rolul de decor, nu putem vorbi despre pluralism desăvârșit, ci doar despre un spectacol al simulării. Suficient încât să dobândim eticheta de ”regim hibrid” sau ”democrație fluctuantă”. Aceasta cu mult înainte de anularea, pe bună dreptate, a alegerilor de anul trecut.

Indexurile internaționale confirmă ceea ce oamenii simt de multă vreme. Economist Intelligence Unit ne plasează la categoria „regim hibrid”. Adică un pas mai aproape de regim autocrat și doi pași mai departe de democrația deplină. Freedom House marchează scăderi la capitolul stat de drept și libertăți civile. Reporters sans Frontières arată cum libertatea presei se degradează.

Toate acestea spun același lucru: România nu a fost niciodată o democrație desăvârșită și, mai mult, a regresat atunci când ar fi trebuit să înainteze.

Democrație subordonată calculelor politice

Exemplele recente sunt edificatoare. Primăria Generală a Capitalei a rămas vacantă, iar legea prevede clar: alegeri parțiale în cel mult 90 de zile. Termenul a expirat, dar scrutinul nu a fost organizat. De ce? Pentru că partidele din arcul guvernamental nu s-au înțeles asupra unui candidat comun. Dreptul cetățenilor a fost sacrificat pentru calcule politice. În 2024, am avut comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, într-o campanie redusă la câteva săptămâni, care a generat o confuzie totală. Primarii au fost aleși într-un singur tur, unii cu doar 20% din voturi, conducând orașe întregi cu o legitimitate fragilă. Și peste toate acestea, partidele parlamentare au devenit partide-stat, finanțate cu sute de milioane din buget.

Ultimul loc în Europa la democrație înseamnă vulnerabilitate maximă în fața pericolului rusesc

O democrație puternică înseamnă însă un stat de drept puternic, capabil să protejeze cetățenii în fața nedreptăților și abuzurilor. Acest adevăr devine și mai urgent în contextul actual, când regimurile dictatoriale își extind agresiunea. Moscova rămâne un pericol permanent pentru regiunea noastră, iar protecția autentică nu stă doar în armată sau alianțe. Sistemul de alianțe militare este o garanție reală doar pentru că statele membre împărtășesc același set de valori – în primul rând valorile democratice. Nu e suficient să ai armată sau tehnică militară dacă instituțiile democratice sunt slabe, pentru că în lipsa acestora încrederea între aliați se erodează. Or, la acest capitol România este pe ultimul loc din Uniunea Europeană, repet: ultimul loc.

Istoria oferă un exemplu limpede: în timpul agresiunii naziste, Marea Britanie a rămas o democrație deplină. Parlamentul funcționa, mecanismele democratice erau intacte, iar tocmai această soliditate democratică a făcut ca națiunea britanică să reziste și să inspire încredere aliaților. Aceasta a fost forța ei

Democrația desăvârșită înseamnă ca națiunea să fie reprezentată printr-un sistem electoral eliberat de birocrație care să asigure nu doar alegerea reală a reprezentanților, ci și încrederea publicului că instituțiile statului îi servesc cu adevărat. Acesta este și criteriul de bază măsurat de Indexul Democrației: nu doar cadrul legal al votului, ci și calitatea culturii politice – adică măsura în care cetățenii cred în democrație, participă activ și simt că votul lor contează.

Aceasta presupune mecanisme democratice consacrate, precum alegerea primarilor în două tururi, dar și mijloace adaptate prezentului, care să reîmprospăteze clasa politică și să permită candidaturi nesubordonate intereselor dubioase ale actualelor structuri. Eliminarea pragului electoral, reducerea numărului de semnături de susținere, eliminarea subvențiilor directe pentru partidele parlamentare, transparența totală a finanțării – toate acestea ar reda națiunii sentimentul că interesele îi sunt cu adevărat reprezentate.

Dacă în 1990 s-a cerut restituirea bunurilor furate de statul comunist, în 2025 trebuie să cerem restituirea unui bun și mai important: democrația însăși.

Democrație in integrum deoarece democrația nu se împarte în porții mici.

Ea este întreagă sau nu este deloc.

Cosmin Galu

PNȚMM