Bunul Dumnezeu mi-a dat șansa să fiu prieten cu trei mari luptători transilvăneni pentru Basarabia, astăzi plecați dintre noi: Ioan Alexandru, Iftene Pop, iar acum, Gheorghe Gavrilă Copil.

Marele poet și om politic creștin-democrat Ioan Alexandru scutura cu versurile sale malurile Prutului despărțitor, curajul său venit de Sus îi dezrobea pe frații basarabeni, prezența sa repetată în Provincia Durerii Românești a rămas memorabilă.

Ioan Alexandru ne deschisese celor din România De Vest, încă prin 1986-1987, o fereastră generoasă spre geniul poetic al Basarabiei prin celebra sa antologie „Constelația Lirei”„acest cântec curat al inimii confraților de peste Prut pe care noi, ardelenii, poate îi înțelegem și iubim cu lacrimile strămoșilor noștri”, cum îmi dedica volumul „în pragul Sfântului Dumitru 1987„…

Dr. Iftene Pop, diplomat și om politic creștin-democrat, autorul primei monografii –„Voisinage en droit international”, Paris, 1980 – și cel mai mare specialist din lume în Dreptul Bunei Vecinătăți, mereu îmi mărturisea că a făcut cercetarea, a îmbogățit și a ordonat normele bunei vecinătăți cu gândul limpede să apere cu „sabia dreptului” fruntariile noastre etnice de la Est.

Dr. Pop este apreciat  între basarabeni mai ales pentru cartea sa din 1995, „Basarabia din nou la răscruce. Replică la falsul grosolan «Moldovenii în istorie», semnat de Petre P. Moldovan , și la altele asemănătoare”.

În prima sâmbătă din acest an, 2025, l-am condus la cele veșnice pe profesorul și omul politic creștin-democrat Gheorghe Gavrilă Copil, profesor, poet, prozator, eseist, cercetător în istoria străveche; adept al curentului „dacist“, promovat în creaţia sa literară. Cărţile sale reprezentative: „Deceneu”, „La apus de soare”, „Decebal sau Dacia Eternăm”, „Reîntregirea României. Mărturisiri, documente„; Autor al propunerii de canonizare a lui Mihai Eminescu.

Vajnicul luptător scria în 1999: „Reîntregirea României a fost posibilă în 1990, 1991. A fost o coordonată majoră a Revoluţiei Române. Cine s-a opus? Cine nu  s-a implicat, deşi trebuia? Preşedintele României era dl Ion Iliescu, iar prim-ministru – dl Petre Roman. Trădătorii trăiesc printre noi. Cunoscând ce s-a întâmplat, vom fi mai uniţi în cuget şi-n simţiri. Reîntregirea teritorială a României este inevitabilă!…”.

Copil are merite extraordinare în blocarea intervenției armate a Uniunii Sovietice în Revoluția din Decembrie 1989.  Spicuim din mărturia lui Copil.

Sâmbătă, 23 decembrie1989, având în vedere cea mai gravă ameninţare care plana asupra României – invazia militară străină, preconizată de agentura sovietică din București, Copil  s-a adresat Moscovei, lui Gorbaciov.

Telefonic, sub gloanțele teroriștilor manevrați de oamenii lui Iliescu, Gavrilă Copil dictează un mesaj prin Secretariatul Frontului Popular din Moldova (FPM). Acesta l-a retransmis imediat Congresului Deputaţilor Poporului al URSS, lui Mihail Gorbaciov. Într-o pauză a Congresului (la care se anula Pactul Molotov-Ribbentrop), Gorbaciov îi invită la dumnealui pe deputaţii basarabeni şi le citește jumătate din mesajul lui Copil. Îl avea jumătate îndoit pe dosul palmei, jumătate în palmă. Le arătă jumătatea din palmă: „Venirea armatei URSS în România este inoportună”… Gorbaciov spune: „Vă comunic că nu vom trimite trupe în România”.

Bucuria deputaţilor români din Basarabia a fost enormă. Ameninţatea intervenţiei militare sovietice îi apăsase pe toţi. Bravii noştri fraţi din stânga Prutului acţionaseră şi dumnealor. Avertizaseră Moscova că românii din Republica Moldova se vor aşterne de vii în calea tancurilor sovietice, dacă acestea vor porni spre București. Dacă Revoluţia Română are nevoie de ajutor, dacă Bucureştiul, capitala tuturor românilor, îi va chema, atunci ei, românii basarabeni, vor sări în ajutorul Patriei-Mamă! În nici un caz armata sovietică!

Gavrilă Copil ne spune ce era scris pe cealaltă jumătate de mesaj, ținută de Gorbaciov în dosul palmei: „… Oamenii din R. D. Germană şi R. F. Germania circulă în ambele sensuri, în mod absolut liber, fără paşaport, fără vize, fără taxe vamale… Moscova într-adevăr poate oferi democraţiei noastre cel mai de preţ dar – libera circulaţie a cetăţenilor celor două state, România şi RSS Moldovenească… Efectul asupra întregului popor român ar fi extraordinar. Inima casei europene ar bate şi aici, de la Tisa până pe malul de răsărit al Nistrului. Aşa să ne ajute Dumnezeu!“.

 Bunul Dumnezeu – continuă Copil – pregătise cadrul şi pentru Reîntregirea lină a României. Chiar la acel Congres se anula Pactul Molotov-Ribbentrop. Şi deputaţii Ucrainei, toţi, au votat pentru anularea tratatului, pentru declararea acestuia nul ab initio. Ucraina, ca şi Republica Moldova, încă nu erau state independente. Făceau parte din URSS. Ucraina îşi căuta aliaţi pentru a-şi atinge idealul suprem, de libertate, de independenţă. Reîntregirea Germaniei era în plină desfăşurare. La Chişinău, deputaţii români au văzut textul în întregime. Au declarat că dacă Gorbaciov nu le-ar fi ascuns cealaltă parte a mesajului, având în vedere enormul prestigiu al Revoluţiei Române, încă în plină desfăşurare, şi că la Congres se anula un Pact care afectase teritorial şi România, ar fi avut posibilitatea să aducă, în faţa tuturor deputaţilor şi a invitaţilor, şi problema Reîntregirii României… În confruntarea cu Gorbaciov reuşiserăm să câştigăm un punct: invadarea României nu mai avea loc. Gorbaciov aştepta a doua mutare, hotărât să nu mai cedeze. Noi, hotărâţi să câştigăm!

La puţine zile după apariţia întregului text în presa de la Chişinău, au sosit în Bucureşti, la sediul PNŢCD, Leonida Lari, Grigore Vieru şi Nicolae Dabija, să cunoască persoana care a reuşit să-l determine pe Gorbaciov să declare că nu va trimte trupe în România, … dar era clar că veniseră la un partid de la care sperau împlinirea unor sfinte idealuri naţionale.

Atunci, la întâia întâlnire, cu adânci conotaţii politice, dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului, pe cei trei români basarabeni – continuă Copil – i-am întrebat dacă doresc să candideze pentru Parlamentul României. Surprinşi până în adâncurile lor rănite de ocupantul sovietic, au tresărit, luminându-se la faţă, într-un răspuns nerostit, dar receptat ca pozitiv, fiind aplaudaţi de cei de faţă…

(Cei trei aveau să se înscrie în PNȚCD la 15 ianuarie 1990, de Ziua lui Eminescu.)

 La 26 decembrie 1989, Gavrilă Copil a cerut Frontului Salvării Naţionale, iar la 30 decembrie 1989 – din nou lui Gorbaciov, să se deschidă granița de pe Prut, așa cum s-a procedat la Berlin… Moscova acaparatoare și Bucureștiul controlat de trădători au tăcut…

Copil a făcut parte din prima Conducere a PNȚCD, aleasă pe 2 ianuarie 1990, în locuința mea din preajma Pieței Romane. A fost redactor la „Renașterea” și la „Dreptatea”.  În primul număr din „Renașterea” a cerut reintroducerea religiei în școală. A fost extrem de activ, cu ideei și demersuri strălucite, cum am văzut.

A plecat în Uniunea Sovietică, pe urmele românilor, până prin Kazastan și Siberia. A înființat și condus Societatea Culturală București-Chișinău, cu zeci de mitinguri în favoarea Re-Unirii, în ajutorul naționalistului luminat Ilie Ilașcu.

Copil a lansat și Podul de Flori, minunea românească a lunii mai 1990.

A avut loc trecerea Prutului, în ambele sensuri, fără pașaport, fără viză – liber. De-a lungul liniei de demarcație născute din cârdășia ruso-nazistă, pe 100 de kilometri, au fost create opt puncte de trecere. Au participat circa 1.200.000 de români. Re-Unirea se putea face atunci dacă Moscova avea respect pentru Adevăr și pentru legile internaționale. Și dacă elita românească era „mai bărbată”…

Preotul care a oficiat ceremonia l-a lăudat stăruitor, de mai multe ori, pe blândul și militantul Copil.

Trebuie să găsim o vreme și o cale să punem în deplină lumină personalitatea vrednicului Gheorghe Gavrilă Copil…

Liviu PETRINA, ianuarie 2025

(Vezi cele de mai sus apărute în revista „Literatura și Arta” de la Chișinău, pe 16 ianuarie 2025, la pagina 11, sub titlul „Despărțiri. Fratele meu cu suflet curat – Gheorghe Gavrilă Copil, 1939-2024”.)

Lasă un comentariu