PNȚ Maniu – Mihalache e singurul partid creștin-democrat din România și singurul care-și poate revendica în mod legitim un tezaur istoric inestimabil. Această legitimitate și refuzul oricăror compromisuri contrare interesului public și valorilor noastre ne-au făcut, și cu siguranță ne vor mai face, indezirabili.

De mai bine de un an și jumătate, PNȚMM a reușit să se consolideze în mod evident. Știm ce avem de făcut și știm și cum trebuie s-o facem. O simplă vizită pe pagina noastră de internet poate să convingă pe orice om de bună-credință că ideile noastre și căile de acțiune sunt cu totul altceva decât șabloanele prăfuite ale tuturor celorlalte partide.

Testul de la alegerile acestea a fost unul cu mult mai dur decât ne-am fi așteptat. Iar blocada totală la care am fost supuși de partidele dominante, coalizate împotriva noastră, ar fi trebuit să ne spună mai demult la ce trebuie să ne așteptăm (aici avem și noi partea noastră de vină).

Astăzi suntem în a 41-a zi în care justiția nu a dat un verdict final contestației noastre la respingerea abuzivă a candidaturii mele și a colegilor la Primăria Municipiului București (prin implicarea și a 11 judecători, inclusiv de la BEC, alături de reprezentanțiii partidelor parlamentare, dominante). Termenul final de judecată a fost stabilit la Înalta Curte pe 12 iunie, deci la 3 zile după data alegerilor, situație fără precedent în cei aproape 35 de ani de după 1989.

Va trebui să facem o analiză a celor întâmplate, să informăm instituțiile internaționale asupra marilor probleme cu legile electorale, cu finanțarea partidelor, cu problemele legate de independența și imparțialitatea unor judecători etc., apoi să ne pregătim de următoarele alegeri.

Valerian Stan – secretar general al PNȚMM

2 Comments

Ion

Vina este numai a dvs……și nu mai dați vina pe “capra vecinului”. Lăsați-vă de politică…ca și cei de la PNȚCD ați confiscat un nume și nu știți ce să faceți cu el.

Gabriel Barbulescu

Dumneata esti psd-ist sau ceva pe langa cei ce finanteaza partidele extremiste (AUR si SOS)?

Lasă un comentariu