Sari la conținut
Program de lucru: Luni - Vineri: 09:00-18:00 Program: Luni-Vineri: 09:00-18:00

Prea Fericirii Sale, Părintelui DANIEL – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Prea Fericirea Voastră,

Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache a luat cunoștință cu respect și cu interes de Îndreptarul Sfântului Sinod al B.O.R. privind anul electoral 2024.

Dorim să vă prezentăm convingerea noastră că suntem singurul partid creștin-democrat autentic din România. Apărăm moralitatea și sănătatea oamenilor, cum se poate vedea din pagina alăturată.

În condițiile în care numele PNŢCD-ului nostru este răpit vremelnic de un grup de oameni rău intenționați, iar poporul român este lipsit de cel mai vrednic partid pe care l-a avut în istorie, noi, cei care credem în valorile național-țărăniste și creștin-democrate, ne-am unit și ne-am  organizat în acest partid – PNȚ Maniu-Mihalache.

Noi repunem în valoare doctrina sacră şi tezaurul de luptă şi suferinţă al fruntaşilor din Partidul Naţional, care au făcut Re-Unirea de la 1918, al PNŢ-ului, care a democratizat țara şi a rezistat sub ocupaţia sovieto-comunistă, al PNŢCD, care a redeschis României calea spre civilizaţia occidentală şi a dus-o în NATO şi UE.

Astăzi, obiectivele PNȚ Maniu-Mihalache sunt în folosul tuturor românilor: renașterea spiritual-morală, reîntregirea patriei și reconcilierea națională.

Noi constatăm, cu modestie, dar și cu bucurie, că Statutul, Programul și activitatea PNȚMM îndeplinesc foarte bine cele 10 criterii orientative recomandate credincioșilor de Biserică.

În împrejurările actuale − când acțiunile structurilor păcatului promovează o politică anti-creștină și anti-umană, creând o gravă criză spiritual-morală − exprimăm rugămintea și speranța că Biserica Ortodoxă Română, acționând în spiritul Îndreptarului și ducând mai departe tradiția sa de a ajuta plenar poporul român în momentele grele, va folosi posibilitățile sale extraordinare pentru a sprijini forțele politice care lucrează în deplin acord cu învățăturile Bisericii și cu interesele țării, parte a comunității europene și euroatlantice.

Cu bună-credință,

Mircea Taloș – președinte executiv al PNȚ Maniu-Mihalache
Valerian Stan – secretar general al PNȚ Maniu-Mihalache
Liviu Petrina – președintele Senatului PNȚ Maniu-Mihalache

14 martie 2024

Lasă un comentariu

Alătură-te unei cauze care contează!

Implică-te pentru o Românie modernă, morală și europeană.

PNȚMM PNȚMM
CENTRU DE PREFERINȚE
CONTROLUL RĂMÂNE LA TINE

Tu alegi ce permiți.

Alege separat categoriile opționale. Refuzul statisticilor nu împiedică utilizarea site-ului sau trimiterea cererilor. Acordul pentru cookie-uri este distinct de informarea și acordurile din formulare.

Strict necesare

Mereu active

Permit memorarea alegerii tale și funcțiile esențiale, precum securitatea, autentificarea sau procesarea unei solicitări. Nu sunt folosite de acest plugin pentru publicitate.

Google Analytics 4 poate măsura vizite pe paginile publice aprobate, folosind identificatori online și informații despre dispozitiv. Confirmarea formularului general CONTACT este măsurată numai după acord. Fluxurile individuale de adeziune, implicare și donații sunt excluse. Nu trimitem câmpuri din formulare, semnături sau linkuri private către Google.

Nu trimitem către Google acțiuni individuale de adeziune sau implicare. Totalurile operaționale grupate, descrise în politica de mai jos, sunt separate de urmărirea vizitatorilor. Cu acord pentru Statistici, măsurăm confirmarea formularului general CONTACT, fără conținutul lui.

Google Analytics 4 · încărcat prin Google Tag Manager

Permite încorporările gestionate de această categorie: YouTube, Vimeo, hărți Google și postări sau pagini Facebook. Videoclipurile și Reels Facebook se încarcă separat, independent de această alegere. Furnizorul poate primi adresa IP, informații despre browser și poate folosi propriile tehnologii. Acceptarea nu pornește statistici Google.

Integrarea PNȚMM nu activează Google Ads sau remarketing. Acceptarea statisticilor nu acordă permisiune pentru publicitate.

La retragerea acordului, pagina se poate reîncărca pentru a opri scripturile deja pornite. Salvează mai întâi informațiile introduse într-un formular.