Astăzi, prin decizie definitivă, Tribunalul București a dispus evacuarea din sediul istoric al PNȚCD a ceea ce a mai rămas din acest Partid confiscat și distrus sistematic de aproape 15 ani de răufăcătorul Aurelian Pavelescu.


Impostorul Pavelescu a fost evacuat din sediul istoric al PNȚCD

Anterior Tribunalului, Judecătoria Sectorului 2 București a decis și ea evacuarea. Apelul depus de impostorul Pavelescu (și de alți doi “țărăniști” la fel de impostori – Cristian Terheș și Ioan Doru Dăncuş) s-a judecat cu cinci zile în urmă, iar decizia a fost comunicată astăzi.

Printr-o cerere de intervenție în dosar în faza apelului, precum și la termen, PNȚ Maniu-Mihalache a pledat, prin secretarul general al partidului, Valerian Stan, pentru evacuarea din sediul distrus „prin iresponsabilitatea actualei conduceri, care a făcut posibilă o degradare revoltătoare a acestui imobil, atribuit PNȚCD imediat după Revoluție. Parte din spațiile aferente imobilului au fost subînchirtiate în mod ilegal unor restaurante (și sunt subînchiriate chiar și la această dată) și au fost acumulate debite la chirie de circa 80.000 de lei”.

Încă din iunie 2023, PNȚMM a formulat cerere de atribuire ca sediu central al său a imobilului din care PNȚCD va fi evacuat (cel din Bulevardul Carol, nr. 24). Dată fiind decizia de astăzi a Justiției, precum și faptul că, prin actele sale fondatoare, PNȚMM este recunoscut de Justiție drept „continuatorul autentic” al PNȚ-ului martirilor Iuliu Maniu și Ion Mihalache și al PNȚCD-ului condus de Corneliu Coposu, conducerea partidului nostru va continua demersurile în vederea obținerii acestui sediu. PNȚMM are întreaga  disponibilitate și marea responsabilitate politică și morală de a reabilita întreaga memorie istorică a PNȚCD – Corneliu Coposu, legată inclusiv de acest sediu, memorie materializată și în efigiile liderilor acelor ani care marchează încă nedistruse acest imobil.

13 februarie 2024

Biroul de Conducere al PNȚ Maniu-Mihalache
Mircea Taloș
– președinte executiv
Valerian Stan – secretar general
Liviu Petrina – președintele Senatului PNȚMM

Tags:

3 Comments

Constantin Geangu

Nenumărate au fost procesele pe care Pavelescu le-a tot câștigat sistematic, deși nu avea dreptate. A venit și vremea schimbării de foaie, dar prețul este uriaș!

Ionuț

Felicitări,felicitari, felicitări.
Să de-a Domnul să reușiți.

Valeria

Mulțumesc!

Lasă un comentariu