În cursul zilei de vineri, 8 decembrie 2023, conducerea PNȚMM a adresat ministrului Justiției, Alina Gorghiu, scrisoarea de mai jos.

„Doamnă ministru,

La data de 13 noiembrie 2023, PNȚ Maniu-Mihalache a adresat Ministerului Justiției (MJ) o ultimă scrisoare, solicitând informații necesare identificării mormântului și osemintelor marelui patriot și om politic Iuliu Maniu.

Ministerul Justiției a redirecționat scrisoarea noastră către Admininstratia Națională a Penitenciarelor (ANP) prin încălcarea normelor de ordin procedural stabilite prin Ordonanţa nr. 27/2002 privind soluţionarea petiţiilor.

La 7 decembrie 2023, ANP ne-a comunicat că în arhiva sa „nu au fost identificate informații cu privire la numitul Maniu Iuliu”.

Faptul că în arhiva ANP  –  instituție subordonată MJ și care după Decembrie 1989 a preluat arhiva penitenciarelor din perioada anterioară, inclusiv a închisorilor politice controlate de regimul comunist – nu sunt identificate informații cu privire la “numitul Maniu Iuliu” (mai exact, Iuliu Maniu, marele om politic, patriot și martir al poporului român!) constituie o «defecțiune» de o gravitate și de un cinism revoltătoare. Un prejudiciu incalculabil cauzat memoriei istorice a represiunii ilegitime și criminale a regimului comunist împotriva poporului român și a celor mai demni conducători ai săi.

Față de cele de mai sus, vă solicităm:

1. să ne comunicați ce măsuri au fost luate la nivelul MJ și ANP, până la data prezentei, pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost posibil ca din arhiva MJ și ANP să dispară orice act și orice informație cu privire la detenția, la împrejurările decesului și ale înmormântării deținutului politic martir Iuliu Maniu; vă solicităm să ne comunicați și ce responsabilități au fost stabilite pentru situația în discuție;

2. în ipoteza în care nu au fost luate măsurile menționate la punctul 1, vă solicităm să dispuneți luarea lor de îndată și să ne informați în legătură cu ele.

8 decembrie 2023

Mircea Taloș – președinte executiv al PNȚMM
Valerian Stan – secretar general al PNȚMM
Liviu Petrina – președintele Senatului PNȚMM”

Lasă un comentariu