-
-
Program de lucru: Luni - Vineri: 09.00-18.00
Program de lucru: Luni - Vineri: 09.00-18.00
În septembrie 1940, sub presiunea Germaniei naziste, o parte a teritoriului nostru național, Cadrilaterul, a fost luat de Bulgaria, situație care a condus la strămutarea unei părți a populației în România tocmai amputată.
Bulgaria a inventariat toate bunurile preluate de la populația astfel strămutată și a plătit Băncii Naționale a României, în aur, întreaga sumă, conform evaluării terenurilor, caselor, întreprinderilor și a recoltei neculese, rămasă pe câmp.
Sub regimul comunist, statul român a blocat plățile către cei deposedați de proprietățile lor (în principal aromâni), iar sumele reținute de statul român au generat în timp mari dobânzi.
Deși și așa foarte târziu, adică în ianuarie 1998, a fost adoptată Legea nr. 9/1998 privind despăgubirea celor ce și-au pierdut proprietăți, bunuri și averi, acest act de dreptate înregistrează și după acești alți 25 de ani întârzieri nepermise.
La data de 2 noiembrie 2023, PNȚ Maniu–Mihalache a adresat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) o scrisoare prin care a solicitat lămuriri privind situația în discuție, precum și măsuri în consecință.
13 noiembrie 2023
Biroul de presă al PNȚ Maniu-Mihalache
corneliu zeana
Excelent, clar și lapidar.
Valerian Stan
Vă mulțumim pentru contribuție, domnule doctor Corneliu Zeană.
corneliu zeana
ANRP trebuia să înceapă cu despăgubirea strămutaților din Cadrilater. Aici situația era clară
Gabriel Barbulescu
Pai, asta ii este si menirea ANRP: sa despagubeasca pe cei deportati fortat din Cadrilater in sept.1940. Dar, dupa cum se stie, acest act de dreptate se face face cu viteza melcului. Cine se incumeta sa ia taurul de coarne?