(Extras din Liviu PETRINA – Îndreptări la Marea Istorie Ilustratăa României și a Republicii Moldova)

Capitolul XLVI:  Rezistența Poporului Român în fața comunismului a fost extraordinară

Din Cronologie nu trebuia să lipsească Demonstrația din 8 noiembrie 1945 în favoarea Regelui Mihai I, împotriva ocupației sovietice.

Se pare că „ar fi fost cea mai mare manifestație anticomunistă din anii aceia, din Est!…” spune Adrian Niculescu în convorbirile sale cu fruntașul PNȚ Emil Ghilezan.

Iată relatarea unui martor ocular – fruntașul PNȚ Emil Ghilezan:

„… M-am dus și eu în Piața Palatului și am văzut cu ochii mei cum s-au produs ciocnirile, cum camioanele pline cu comuniști au dat în oameni; manifestanții pro-Rege au răsturnat camioanele cu agresorii comuniști și au imobilizat pe unii dintre activiști. Atunci au început mitralierele de pe Ministerul de Interne să tragă în mulțime. Au fost omorâți cam 10-12 oameni. Aceștia au fost înmormântați peste două zile, considerați fiind ca «victime ale reacționarilor», adică ale țărăniștilor și liberalilor! De fapt, oamenii din piață fuseseră omorâți de ei, de comuniști, dar, răsturnând realitatea, cum au făcut-o și la «alegerile» din ’46, au acuzat pe «reacționarii burghezi» de aceste crime…

N[iculescu]: Dar martori obiectivi, să zicem dintre străinii care erau pe atunci la București, n-or fi fost?

G[hilezan]: Ba da, la aceste scene de groază au fost martori oculari ofițeri britanici și  americani, care au dat declarații în acest sens, arătând că ciocnirile toate au fost provocate de comuniști. Dar ce le păsa celor de la conducere, slugoi ai rușilor?” – vezi Un Martor al Istoriei. Emil Ghilezan de vorbă cu Adrian Niculescu, cuvânt înainte de Neagu Djuvara, cuvântul de încheiere de Dinu Gavrilescu, Editura All, [București, 1998], p. 136.

O prezentare excelentă a demonstrației, detaliată, ne oferă Cicerone Ionițoiu; ar merita s-o cunoască toată lumea, iar tinerii s-o învețe la școală. Vezi Ionițoiu, Cicerone, Viața politică și procesul lui Iuliu Maniu, vol. II, [Editura] Libra Vox, București, 2003, Cap. 8 noiembrie 1945 și urmările evenimentelor, p. 326-334, și Cap. Un nou comunicat al PNȚ. Amestecul grosolan al URSS în afacerile interne ale României, p. 335-340.

Cicerone Ionițoiu relatează că Guvernul a decis ca ziua de naștere a Regelui Mihai – 25 Octombrie – și cea de onomastică – 8 Noiembrie – să fie sărbătorite la 8 Noiembrie. Iuliu Maniu și C. I. C. Brătianu „au discutat ca cele două partide să lase populația să manifesteze pentru Rege, iar membrii partidului, dacă doresc, să participe ca simpli cetățeni”. După ce, „în seara de 7 noiembrie, a avut loc o manifestație, în fața Ateneului Român, pentru comemorarea revoluției rusești [din 1917]”, Poliția Guvernului Groza a cerut inspectoratelor regionale „luarea tuturor măsurilor pentru împiedicarea manifestărilor de stradă cu caracter monarhist”.

Teohari Georgescu a cerut Secretarilor Generali ai PNȚ și PNL „să fie revocată” manifestația pentru Rege. I-au răspuns amândoi: un partid «nu poate revoca ceea ce n-a convocat».

În dimineața de 8 Noiembrie, toate străzile de acces spre Palatul Regal, de la Piața Romană la Universitate etc., erau închise circulației și păzite de soldați și polițiști. Studenții și elevii s-au adunat în trei locuri spre a merge la Palat, „înscriindu-și prezența în suferința neamului, împotriva ocupației barbare ce se instaurase în locul eliberării”. S-a alăturat la manifestație și populația Capitalei. Primii au pătruns în Piața Palatului „un grup de 30-40 de invalizi de război, împingând cărucioarele marilor mutilați”. Au fost imediat hărțuiți de o echipă de șoc „muncitorească”.  Între timp, au reușit să intre în Piață elevi și studenți, alți oameni, care le-au luat apărarea invalizilor.  Pe când Piața era plină, au năvălit asupra manifestanților „câteva camioane cu muncitori înarmați cu răngi, care au încercat să împrăștie mulțimea… lovind în mulțime cu răngile… Mulțimea îl ovaționa pe Rege, dar îi și huiduia pe cei ce o terorizau… Din curtea Ministerului [de Interne] și-a făcut apariția un cordon de ostași sovietici, care au înconjurat Ministerul… Între timp, se făcuseră ceva arestări și, în interiorul Ministerului…, începuseră să îi schingiuiască pe tinerii arestați – cum s-a aflat ulterior”.

O coloană de studenți a rupt cordonul din fața Bisericii Albe și a sosit în Piață tocmai când mai multe camioane au intrat „în mulțime, călcând și lovind cu răngile… Două camioane n-au mai putut circula, fiind blocate. Lumea le-a răsturnat și le-a dat foc”. Curând, o altă coloană studențească a rupt cordonul la Cercul Militar și a intrat în Piață. Patru agenți înarmați au pătruns în Piață, unul având o mitralieră, și au tras în oameni. Au fost vreo 8-9 morți și numeroși răniți. „Vreo două ore a durat confruntarea cu populația Capitalei, până când [trupele de șoc ale regimului] au reușit s-o aducă [să o împingă] în Bulevardul Elisabeta, lăsând în urmă bălți cu sângele celor răniți”.

Reprezentantul american în Comisia Aliată de Control din România a menționat în Raportul său că „Trupele din jurul Pieții au deschis focul, la început în aer, apoi direct în mulțime… Cei aflați în arest erau duși la cazărmile soldaților, unde erau bătuți sau torturați și forțați să semneze «mărturisiri» care implicau pe Maniu și pe Brătianu”.  

Cicerone Ionițoiu spune clar: „Provocarea incidentelor de la 8 noiembrie 1945 a avut ca scop dezlănțuirea campaniei împotriva lui Maniu și Brătianu, care trebuiau eliminați din viața politică, din dispoziția Moscovei, pentru că, din cauza lor nu aveau cale liberă comuniștii din România în intenția lor de a o transforma în gubernie rusească”.

Comuniștii, prin Vasile Luca, au numit-o un fel de „rebeliune” și au propus „să cerem dizolvarea acestor partide”.

PNȚ a dat un comunicat, subliniind că „vina incidentelor aparține Guvernului, … lui Teohari Georgescu, care a trimis camioanele cu muncitori”. Apoi, întru-un Memoriu semnat de Maniu, Mihalache și alți fruntași PNȚ, se spune: „Nu s-au găsit la vreun membru al Partidului nostru arme sau orice alte instrumente cu care să fi putut săvârși o agresiune. Nu se va putea dovedi vreodată că noi am ordonat, am tolerat ori am cunoscut vreo intenție agresivă din partea unui partizan – oricât de obscur – îndreptată contra autorităților, a unei puteri străine sau a unei rase…”

Iuliu Maniu a făcut o Declarație la Parchetul Militar, în 58 de puncte, spunând: „Din informațiile primate, lucrurile s-au petrecut în modul următor: când lumea manifesta pașnic și liniștită, deodată au apărut în Piața Palatului opt-zece camioane umplute cu muncitori gălăgioși, având la îndemână pietre și drugi de fier, și au început a circula în spirală, cu nemaipomenită brutalitate, printre manifestanți, anume cu intențiunea ca să tulbure manifestarea, până în momentul acela atât de pașnică și patriotică… Evident că organele oficiale de partid susținătoare ale Guvernului, spre marea mea surprindere, au făcut tocmai contrariul decât trebuiau să facă, adică să ia și ele parte la manifestarea pentru Rege și să năzuiască a menține ordinea”.

Maniu adaugă: „… De la 6 martie 1945 până în prezent, Țara geme într-un regim de teroare. Regimul actual s-a înstăpânit prin mijloace neobișnuite. M. S. Regele Mihai a fost forțat să admită un guvern impus de o putere străină, fiind însuși lipsit de puterea executivă. Armata dezarmată, jandarmeria și poliția în bună parte desființate, iar muncitorimea scoasă la permanente manifestări în scop de terorizare… În consecință, partidele din opoziție nu se bucură de libertățile politice și cetățenești. Manifestarea opiniei publice este oprită. Ziarele opoziției sunt oprite. Adunările nu se pot ține… Este un film întreg de acte [ilegale] care sunt săvârșite fără nici o urmare, din partea organelor polițienești… în cazul de față [manifestațiile din 8 noiembrie 1945] aveau de a face cu o manoperă odioasă, anume pentru a compromite opinia publică a Țării și partidele adverse regimului de azi”. Notă. Pentru cei care au trăit în vremea Mineriadei din 13-13 iunie 1990 sau au participat la Mitingul Diasporei din 10 August 2018, apar similare metodele barbare utilizate de structurile comuniste cu cele cripto-comuniste… Ion Iliescu (avea 15 ani în 1945) trebuie să fi fost pe-aproape în acea zi sau cineva i-a relatat proaspăt momentul cu camioanele răsturnate/incendiate. Și i-a rămas în minte; așa s-ar explica înscenarea din 13 iunie 1990, din Piața Universității: Președintele a zis să dăm foc la camioane!Noi, miliția. Și să punem vina pe demonstranți!