-
-
Program de lucru: Luni - Vineri: 09.00-18.00
Program de lucru: Luni - Vineri: 09.00-18.00
Partidul Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚMM) condamnă ferm acțiunile și retorica partidului extremist AUR, a celorlalte „așchii” politice de aceeași factură (cele agitate de senatoarea Diana Iovanovici-Șoșoacă, ex-ministrul Liviu Dragnea etc.), a unor entități media și a unor înalte fețe bisericești (voce stridentă: ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului) față de care însăși conducerea Bisericii Ortodoxe Române a luat atitudine fermă.
Ne exprimăm dezamăgirea față de inacțiunea autorităților române în a lua măsuri decisive împotriva acestui fenomen periculos. Exemplul recent din Republica Moldova, unde Partidul Șor a fost declarat neconstituțional, fiind dizolvat de drept, arată că autoritățile pot și trebuie să acționeze împotriva partidelor extremiste, aplicând fără teamă legislația existentă.
PNȚMM este un partid al valorilor creștin-democrate și ne delimităm categoric de extremismul promovat de AUR și de ceilalți exponenți ai acestui curent. Refuzăm să tolerăm propagarea urii și dezbinarea în societatea noastră. Este absolut inacceptabil ca partide extremiste să fie lăsate să sădească discordie și să destabilizeze România fără nicio reacție fermă din partea instituțiilor statului.
Cerem autorităților române să ia în considerare exemplele internaționale și să acționeze imediat împotriva AUR și a tuturor partidelor de aceeași factură. Nu putem permite ca valorile democratice, respectul reciproc și dialogul constructiv să fie erodate de grupări extremiste. Este responsabilitatea statului român, prin instituțiile abilitate, să asigure stabilitatea și coeziunea socială în România, iar asta înseamnă să ia măsuri concrete împotriva partidele extremiste și să protejeze societatea de influențele lor toxice.
PNȚMM se angajează să lupte neobosit pentru valorile creștin-democrate și să promoveze o politică responsabilă și echilibrată în România. Îndemnăm cetățenii să se alăture demersului nostru de respingere a extremismului și a discursului urii și să susțină construirea unei societăți unite, democratice și prospere.
20.06.2023
Mircea TALOȘ – președinte executiv PNȚMM
Miguel SANCHEZ – vicepreședinte PNȚMM
Lasă un comentariu