-
-
Program de lucru: Luni - Vineri: 09.00-18.00
Program de lucru: Luni - Vineri: 09.00-18.00
Convinși că România are nevoie de o Renaștere spiritual-morală,
Conștienți că, după intrarea în ALIANȚA NORD ATLANTICĂ și în UNIUNEA EUROPEANĂ, obiectivul prioritar al națiunii române este UNITATEA NAȚIONALĂ și REÎNTREGIREA TERITORIALĂ,
Încrezători că, prin re-unirea partidelor și mișcărilor creștin-democrate și conservatoare, prin implicarea în viața politică a creștinilor, a oamenilor-de-bună-voință, a patrioților responsabili, se poate îmbunătăți viața socială și clasa politică din România,
Având astăzi încă o dată confirmată importanța esențială pentru România a apartenenței la sistemul de valori europene,
Salutând faptul că lumea Occidentală Democrată înțelege astăzi mai bine realitățile din Centrul și Estul Europei, inclusiv necesitatea eliminării consecințelor Pactului Ribbentrop-Molotov,
Având în vedere situația actuală din România și în egală măsură din Republica Moldova, cauzată de războiul absurd declanșat de Vladimir Putin, situație de care încearcă să profite anumite grupuri naționalist-extremiste, susținute mediatic și financiar de serviciile rusești,
Conștienți că unirea este singura opțiune reală pentru protejarea Românilor din Republica Moldova, iar amenințările la care suntem martori astăzi nasc noi oportunități,
Considerăm că idealul Unirii Românilor este dezideratul nostru care se cere îndeplinit, inițiativa urmând să vină de la autoritățile dintre Nistru și Prut, iar răspunsul ferm și rapid de la București,
Exprimând dorința Poporului Român, care dincolo de circumstanțele actuale nefericite, urmărește relații de bună vecinătate cu toate țările, Rusia putând contribui la normalizarea relațiilor cu România prin următoarele acte clare:
Congresul Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache cere noii Conduceri a Partidului asumarea prezentei Rezoluții prin:
Așa să ne ajute Dumnezeu !
Dumnezeu să binecuvânteze România !
PREȘEDINTE, PREȘEDINTE EXECUTIV,
Iulia GOREA COSTIN Mircea TALOȘ
Lasă un comentariu