Istoricul Doru Radosav de la Cluj-Napoca a publicat un articol – în contexctul evenimentelor de la Parlamentul American din 6 ianuarie 2021, cu titlul Americanii nu au avut un Ion Rațiu.

Se cuvine mereu să amintim de contribuția lui Ion Rațiu la apărarea Parlamentului invadat de minerii aduși de oamenii lui Iliescu, în Septembrie 1991, pentru a-l răsturna pe Petre Roman: răfuială criminală, pe soarta Țării, între doi mari răufăcători: foștii aliați, Iliescu și Roman. Rațiu a avut o poziție înțeleaptă și atunci când, tot în acele zile, minerii au venit în Congresul PNȚCD. Rațiu a cerut neted să se despartă apele dintre mineri și congresiști. S-a opus colectării unei sume de bani pentru ca minerii… să-și cumpere mâncare.

          În același timp, ba înainte de toate, trebuie să nu mai trecem-sub-tăcere faptul că Deputatul și Poetul Ioan Alexandru a salvat Parlamentul și procesul democratic din România acelor ani tulburi. Și Ion Rațiu, în Jurnalul său, publicat în 1999, referitor la ziua de 26 Septembrie 1991, înregistrează: „Dintre, ai noștri, [Constantin Constantinescu] Klaps și mai ales Ioan Alexandru au fost lângă mine. (subl. L. P.)”

          Domnul Radosav se cuvenea să nu omită aportul lui Alexandru, cel puțin atunci când vorbește, bine, de sacralitatea Parlamentului, ca Templu al Democrației.

          Da: Tot un Lider al PNȚCD, Ioan Alexandru este cel care, prin cuvinte inspirate De-Sus, a liniștit iureșul minerilor, i-a îmblânzit și i-a determinat să se retragă din clădirea istorică a Parlamentului, cea de pe Dealul Patriarhiei.

          Ioan Alexandru a început strigarea sa de profet, în fața mulțimilor rătăcite și dezlănțuite, cu cuvintele:

Sunt cu Crucea de la Revoluție între voi ! M-am bătut pentru voi ! [Era Deputat de Hunedoara.] Sunt Poetul Ioan Alexandru, Cu Imnele Maramureșului…

          Alexandru striga din străfundurile sufletului și plămânilor: Fraților, nu ne-au lovit destul străinii și bandiții, ne batem acum noi-intre-noi ?!! Opriți-vă, Fraților, vă rog !

În 2015 citim în Voci Autentice Românești: „Doi țărăniști, poetul Ioan Alexandru, cu Crucea în mână, ca și cum ar fi vrut să țină piept unei hoarde de bandiți, și Ion Rațiu <cum îndrăzniți să intrați așa, în această instituție a democrației ?! Ieșiți afară, imediat !!!> le-a spus bătrânul Rațiu pe un ton atât de apăsat, încât minerii, pe cât erau ei de porniți au făcut, tăcuți, cale-ntoarsă.”  Din Jurnalul lui Rațiu rezultă că anunțul decisiv a fost promisiunea sa: Vin și vorbim în afara clădirii Parlamentului.

Lumea știa că, în urmă cu aproape doi ani, în 21 Decembrie 1989, Ioan Alexandru s-a interpus eroic, cu Crucea aceea în mână, între soldații cu armele încărcate, armate și demonstranții care cereau să se pună capăt comunismului ateu. Aceeași Cruce, înmuiată în sângele celor căzuți în Piața Universității din București, o ridica atunci Alexandru. Și îi implora pe cei cu arme: „Nu trageți ! Sunt frații noștri ! Nu trageți !

          Oare câți oameni au fost salvați, de la moarte și de la păcatul uciderii, prin drumul sacrificial făcut de Alexandru pe linia frontului din ziua Revoluției ?

          Acum, Ioan Alexandru era în Parlament. Se luptase ca un leu în Parlamentul Constituant pentru a pune pe Dumnezeu în Legea Fundamentală a Statului Român ieșit de sub dominația atee a comunismului. El a reușit să încununeze cu Așa să ne Ajute Dumnezeu ! Jurământul prin care se instalează astăzi Președintele, Premierul, Miniștrii, Consilierii etc.

          Acum, Crucea de la Revoluție venea în chip minunat să atingă inimile acestor oameni. Oameni manipulați de noul dictator al României Cripto-Comuniste, oameni chemați, cum am spus, să tranșeze răfuiala criminală –căci era, repet, pe Soarta Țării !– dintre doi răufăcători notorii.

Minerii aceștia, acești oameni veneau din străfundurile pământului românesc, unde Viața și Moartea se împletesc mereu, într-o revoluție perpetuă și fără front-de-luptă, altul decât propria-soartă.

          Acești oameni văd bine Crucea și o iau în serios.

          Într-o clipită, Ioan Alexandru a des-cumpănit Răul, i-a exorcizat o clipă, poate, pe mineri. Și a salvat Parlamentul.

Iată o relatare a unui martor ocular:

,,Mi se părea că se dă o luptă între spiritul creştin al lui Ioan Alexandru şi forţa brută a minerilor. El le striga acestora, cu o cruce de placaj într-o mână (crucea care-l însoţise în Piața Universităţii în timpul carnagiului de pe 21 Decembrie 1989) şi cu cealaltă ridicată profetic deasupra capului, să nu facă vărsare de sânge în Parlament şi să părăsească Instituţia asupra căreia atacurile violente însemna tot atâtea lovituri date democraţiei. La un moment dat se întâmplă un fapt incredibil: îl văd pe Ioan Alexandru ţinând un piron şi pe un miner bătând pironul cu o rangă în peretele din spatele prezidiului Camerei Deputaţilor. De piron Ioan Alexandru a agăţat crucea lui traforată în placaj şi pilogravată cu linii grafice inspirate din arta ţărănească. El miza pe puterea de exorcizare a semnului creştin într-un Parlament în care majoritatea erau atei, proveniţi din rândurile Partidului Comunist sau ale fostei Securităţi a lui Ceauşescu. Crucea a rămas acolo ani de zile cu toate încercările repetate ale liderilor FSN (Frontului Salvării Naționale) de a o scoate de acolo. În amintirea acestei cruci a lui Ioan Alexandru a fost ulterior montată o alta de lemn, mai mare, mai frumoasă şi mai vizibilă în spatele prezidiului din sala de şedinţe a Camerei Deputaţilor, după ce aceasta s-a mutat în Palatul Parlamentului (fosta Casa a Poporului construită de Ceauşescu) unde se află şi astăzi.

Episodul descris a fost semnalul dezamorsării acţiunii minerilor…”

După: Ziaristul Gabriel Klimowicz, vezi cartea sa Agora vremurilor moderne – introducere în tainele televiziunii de știri.

Așadar, poet vizionar și om politic creștin-democrat, Ioan Alexandru a făcut mai mult: a pus Crucea în Parlament ca armură divină în fața oricărei invazii. Și încă a făcut aceasta asociindu-și brațul puternic al minerului, care a găsit un cui potrivit și l-a bătut în peretele din fața legislatorilor, unde a instalat Crucea Alexandru, care a rămas până azi.

După aproape o jumătate de secol de la alungarea Regelui –a celui care conducea sub deviza – Nihil-Sine-Deo (Nimic fără Dumnezeu), forumul suprem al României reintra în firescul de sub protecția Bunului Dumnezeu. Ioan Alexandru a protejat astfel, și drumul de viitor al Democrației în România.

Liviu PETRINA

București, 18 Ianuarie 2021

Tags:

Lasă un comentariu