Secțiile de votare s-au deschis în Basarabia, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Din păcate, opțiunea firească, cea a Unirii cu România, nu apare în programul nici unuia dintre candidații cu șanse de a se califica pentru finala de peste două săptămâni. Avem însă, unul care nu face nici un secret din opțiunea pentru Rusia lui Vladimir Putin- Dodon. Toate promisiunile de suport economic ale ocupanților care pozează în parteneri nu s-au adeverit, iar provincia dintre Prut și Nistru demonstrează în fiecare zi că opțiunea statalității nu servește decât unui grup redus de profitori care au acaparat scena politică și economică si care dorește să își păstreze privilegiile. Agenda reunificării din păcate lipsește si la București, unde factorii de decizie și serviciile de siguranță au cultivat persoane și grupări care au dezamăgit.
În ceea ce ne privește, reafirmăm că reunirea cu Basarabia trebuie să fie primul și cel mai important obiectiv național pentru România, iar pașii cei mai importanți trebuie făcuți pentru integrarea economică și culturală, fără a mai apela la persoane și instituții compromise.
Pentru a ajunge la acest rezultat, le dorim fraților noștri gândul cel bun și îi îndemnăm la un vot responsabil pentru îndepartarea celei mai mari amenințări și înlăturarea agentilor Rusiei de la președinție!
 
 
1 noiembrie 2020                                                                                                     Radu Rizescu
                                                                                                                           Președinte PNȚ Maniu-Mihalache

Tags:

Lasă un comentariu