Poate ca este dat ca marii eroi să se stingă uitați și în tăcere. Paul Goma, a cărui voce s-a făcut auzită atunci când cei mai mulți dintre noi tăceau, se stinge departe de țara care nu si-a făcut timp in cei treizeci de ani de la revoluție să-i redea cetățenia română care îi fusese răpita de regimul criminal ceaușist.

Acțiunea lui curajoasă din anul 1977 rămâne unul din puținele momente luminoase din lunga noapte din istoria ocupației comuniste. Rușinați de curajul pe care ei nu l-au avut, contemporanii săi l-au înconjurat cu un zid al uitării pentru a-și scuza propriile lașități și trădări.

Ironia sorții face ca Goma să fie una dintre primii români victime ai virusului chinezesc la Paris, iar funeraliile pe care le-ar fi binemeritat și la care ar fi participat, cu falsă pioșenie, cei care l-au ignorat și denigrat ani de-a rândul să nu aibă loc datorită restricțiilor zilei.

Ar merita cu prisosință omagii și doliu național, pe care mulți i le-ar acorda bucuroși că au scăpat de o amenințare, în același mod în care îl regretau pe Corneliu Coposu după ce îl denigraseră cu orice ocazie.

Opera lui literară se găsește cu greu, pentru că edițiile mai vechi au fost retrase de mult din librării și reeditările mai noi nu s-au bucurat de publicitate , iar personalitatea și activitatea sa au fost permanent ocultate în acești ani de pigmeii care au dirjat lumea literară, striviți de intransigența personalității sale.

De acum încolo numele său se inscrie în  cartea de aur a neamului românesc, iar noi ne rugăm pentru odihna sa veșnică și îi cerem iertare pentru că nu l-am prețuit de ajuns!

Radu Rizescu

PNȚ Maniu-Mihalache