În aceste zile ale începutului crizei coronavirusului în România, pornim cu stângul.

În toată țara zeci de cadre medicale au fost îmbolnăvite, din cauza insuficienței mijloacelor de protecție și a proastei calități a acestora pe de o parte si a proastei organizări a procedurii de triere și repartizare a bolnavilor. Este inacceptabil ca doctorii și întreg personalul din spitale să fie supuși acestor riscuri încă din primele zile. Corpul ofițeresc al armatei noastre medicale este lasat fără aparare de un Comitet de Urgenta care nu a reușit sa stabileasca in timp util proceduri eficiente și instituirea unui regim strict care ar fi evitat situatiile de la Gerota, Suceava, Targu Jiu sau Arad .

În toată lumea unii doctori s-au îmbolnăvit intrând în contact direct și prelungit cu pacienții, la noi se întâmplă în mod nepermis însă chiar din primele zile, cu consecințe extrem de grave asupra capacității de răspuns ale unui sistem medical oricum populat insuficient.

Acum vedem ce a însemnat popularea cu indivizi fără nici o competență a pozițiilor de decizie din conducerea spitalelor și jaful organizat la care s-au dedat cei care au avut pe mână achiziția de aparatură și material medicale. Avem de plătit prețul numirilor discreționare făcute pentru satisfacția criminalității organizate camuflate sub titulatura de partid politic și al devalizării programate a sistemului sanitar.

Amanta pusa directoare la Spitalul municipal, ipochimenul care plimba vrăbiuțe în străinătate, ministrul prins cu șpagă acum căteva săptămâni, milioanele de euro date pe o camera izobarică care nu funcționează nici acum la Floreasca sunt doar vârful aisbergului, lucrurile multiplicându-se nepermis, din păcate,  în toate colțurile țării.

Degeaba avem oameni profesionisti in sistem dacă deciziile sunt în continuare în mâna politrucilor și a marilor somități neclintite din fotolii de decenii, ale căror erori  dezastruoase au fost permanent susținute de un Colegiu al Medicilor incapabil măcar să înceapă o anchetă împotriva acestor monștri sacri, dar să o și finalizeze.

Lăsați-i pe doctori să își facă meseria pentru noi toți și îndepărtati de urgență din pozițiile de comandă și control din sistem pe cei depășiți și corupți pentru a trece cu bine peste această încercare.

Nu ne mai îmbolnăviți medicii, domnilor guvernanți!

24 martie 2020                                                                                                         Radu Rizescu                                                                                                                                                                        președinte                                                                                                                                                                   PNȚ Maniu-Mihalache

Tags:

Lasă un comentariu