Preasfinţia voastră, stimate părinte Cristian Borz,

iubiţi invitaţi, doamnelor şi domnilor.

A fost un glas al adevărului şi al dreptăţii neamului nostru,

Glasul lui Iuliu Maniu.

El a răsunat între zidurile parlamentului din Budapesta.

A fost un glas al Partidului Naţional Român şi al Partidului Naţional Ţărănesc. A fost cel care la Arad a spus răspicat: ”Românii vor ruperea totală de Ungaria.” A răsunat pe Câmpul lui Horea la 1 Decembrie 1918. În perioada interbelică s-a opus falşilor patrioţi care prin diverse mijloace urmăreau supremaţia economică şi politică în Ardeal. S-a opus dictaturii lui Carol. Şi a fost pincipalul glas de luptă anti comunistă. A fost înnăbuşit între zidurile temniţei şi aruncat într-o groapă comună pe Câmpia Sighetului.

Duşmanii lui au crezut că a fost stins. Dar nu!

Astăzi, aici, în această  zi de sărbătoare, el se cere mărturisit.

În numele familiei lui de sânge, al familiei lui spirituale şi

al celei politice, îndrăznesc să mă fac purtătorul de cuvânt al

mesajului pe care ni-l adresează acum Iuliu Maniu.

Preasfinţia voastră, 

Iubite părinte Cristian Borz, 

Iubiţii mei bădăcineni,

Fraţilor.

Mulţumesc lui Dumnezeu că, în această îngrozitoare încercare prin care a trecut şi trece neamul meu, printr-un dar special s-au păstrat în inimile unor miloane de români rezistenţa şi tăria de a nu îngenunchea în faţa trădării, terorii, minciunii şi crimei. 

Prin acest dar a fost menţinută în inima multor români dragostea de neam şi disponibilitatea de jertfă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că ne-a păstrat în inimi convingerea că jertfa noastră nu a fost zadarnică şi este înscrisă în dreptatea Lui.

Mulţumesc părintelui Cristian Borz şi tuturor celor care au contribuit la această lucrare de restaurare a casei noastre de la Bădăcin  şi pentru extraordinarul efort depus în acest scop. S-a oprit distrugerea unei case care este atât de mult legată de inima mea şi a familiei mele. Şi voi accentua un lucru. Nu este vorba  numai de refacerea unor ziduri, ci şi de ştergerea unei nedreptăţi făcută mie şi sutelor de mii de români condamnaţi de comunişti la înaltă trădare.

Doresc să fac o mărturisire de conştiinţă. Am fost pe nedrept condamnat închis şi ucis în închisoare. Cei care au făcut-o sunt trădători de neam. Nu voi şterge aceste fapte care se vor înscrie ca unele dintre cele mai negre pagini ale istoriei. Dar crucea lui Cristos îmi cere să-i iert, pentru că ura şi răzbunarea nu se vor ridica niciodată la cer.

Iubiţi bădăcineni.

Aţi fost uniţi într-o puternică credinţă şi dragoste în biserica voastră în jurul preotului paroh Simion Man. Nu vă lăsaţi dezbinaţi. Nu uitaţi că singura unire şi solidaritate este cea a adevărului, dreptăţii şi iubirii.

Iubiţi fraţi.

Nori grei se adună de ani de zile peste cerul ţării mele. Pericole mari ameninţă instituţiile de bază, familia şi comunităţile săteşti. Disperarea bate la uşa multor români care sunt obligaţi să plece în alte ţări căutând un trai decent.

Eu vă spun. Nu descurajaţi! Aveţi încredere în puterea, în mila şi în dragostea lui Dumnezeu. Nu capitulaţi! Credeţi şi luptaţi. Cristos a spus.” Îndrăzniţi, eu am biruit lumea.” Şi aceasta este cu siguranţă şi biruinţa neamului nostru.

Doresc să vă adresez două cereri.

Prima este cuprinsă în testamentul meu.

Atunci când va fi posibil să se organizeze în această casă şi grădină aşezăminte cultural educative pentru tineri.

A doua cerere este să căutaţi osemintele mele pe câmpia Sighetului şi să mă aduceţi aici la Bădăcin alături de părinţii şi familia mea.

Acum (în final) mă alătur versurilor scrise în temniţele comuniste:

“Zdrobit eu cad sub lemnul crucii jos

Dar îl aud plângând şi pe Cristos.

Din lacrima pe ţarina oprită.

Am înţeles că jertfa e primită”.

Notă:

Domnul Dr. Ioan Boilă este

Membru în Consiliul de Onoare al
Partidului Corectei Guvernări.