Guvernul Statelor Unite ale Americii – prin Scrisoarea semnată de Secretarul de Stat Mike Pompeo şi de Şeful Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Umanitare, Alex Azar – a solicitat Guvernului României sprijin pentru eforturile pro-vita ale SUA în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite.

          Acest demers oficial este fără precedent şi confirmă orientarea sănătoasă a Administraţiei Trump-Pence în privinţa apărării vieţii nenăscute.

          Având în vedere importanţa problemei şi Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA, Partidul Corectei Guvernări, partid Creştin-Democrat riguros, a cerut Autorităţilor Române –Preşedinte, Guvern, MAE– să ia în considerare cu maximă atenţie cererea SUA şi să dea un răspuns pozitiv solicitării Guvernului american.

          PCG consideră că a venit vremea, iar împrejurările geopolitice ne cer ca România – în conformitate cu valorile sale tradiţionale şi cu interesul său fundamental – să se desprindă de abordarea greşită a Uniunii Europene, care a promovat până acum, în mod superficial şi păgubos, o politică pro-avort.

          Sociologii şi filosofii contemporani responsabili consideră că, peste 30-40 de ani, actuala campanie pro-vita va fi considerată o culme a civilizaţiei omeneşti.

Biroul de Presa PCG  

Bucureşti, 28 August 2019  

Tags:

Lasă un comentariu