-
-
Program de lucru: Luni - Vineri: 09.00-18.00
Program de lucru: Luni - Vineri: 09.00-18.00
De curând a dispărut dintre noi încă o personalitate marcantă , care , după 1989, s-a implicat din tot sufletul în renașterea Partidului Național Țărănesc din România. Un medic fără-de-arginti, un chirurg de mare măiestrie, doctorul Nicolae Lascu s-a stins cu discreție , intr-un trist anonimat , la vârsta de 88 de ani. Uitat de miile de pacienți cărora le-a redat sănătatea, de foștii colegi de partid împovărati de grijile vieții, întristați și derutati de distrugerea devastatoare a PNȚCD , a fost petrecut pe ultimul drum de cele două fiice și de un mic grup de rude și prieteni.
Era o zi blândă și luminoasă de Februarie în care acest MEDIC, de o mare frumusețe fizică și sufleteasca, un mare credincios și un reprezentant de seamă al neamului , puternic si mândru, al machedonilor, ne-a părăsit pentru întotdeauna.
Cei care l-au cunoscut pe Dr. Lascu erau uluiți de memoria sa ieșită din comun, de figura sa luminoasă, de precizia diagnosticelor, care concura cu aceea livrată de sofisticata aparatură modernă și uneori o depășea. Practica chirurgia la nivel de artă, cu calm imperturbabil și pasiune, cu mâini de vrăjitor și intuiție genială, astfel că în intreaga sa carieră in care a efectuat operații de mare complexitate in toate specialitățile de chirurgie nu a avut nici un eșec.
A făcut parte din conducerea Conventiei Democrate si a plecat dintre noi cu tristețea că visul său și a foarte multor țărăniști, reactivați la începutul anilor 90, majoritatea oameni cinstiți, cu adevărat de mare valoare în meseriile lor, dedicati acestui neam romanesc s-a risipit pe mâna unor persoane care nu s-au putut ridica la înălțimea misiunii încredințate lor cu buna credință de către cei mai buni fii ai neamului.
Dumnezeu să-l odihnească în pace !
Lasă un comentariu