-
-
Program de lucru: Luni - Vineri: 09.00-18.00
Program de lucru: Luni - Vineri: 09.00-18.00
Sunt Mircea Taloș, născut, copilărit și educat în satul Măluț, comuna Braniștea – una dintre cele mai frumoase localități din Ardeal, situată pe malul stâng al Someșului Mare, în apropierea orașului Beclean. Am crescut într-o familie de țărani români, harnici, gospodari și binecuvântați cu patru copii, toți absolvenți de studii superioare.
După cele opt clase primare, absolvite în satul natal, am intrat la Liceul de Cultură Generală din Beclean, la secția reală, unde m-am numărat printre elevii cu rezultate deosebite la Olimpiadele de chimie, fizică și matematică.
Sunt licențiat în Construcția și exploatarea autovehiculelor rutiere (la singura facultate de profil din România, până la Revoluția din 1989) și în Relații economice internaționale.
Am fost repatizat în 1982 la ITA Mureș,unde am făcut stagiatura, iar în 1984 m-am transferat la Bistrița, unde am fost numit în funcții de conducere tehnice și de control, până în 1993, când am hotărât să devin antreprenor, pornind de la zero.
Am construit mai multe firme private, de producție, servicii și comerț, am “gustat” amărăciunea falimentelor din timpul crizei economico-financiare din 2009-20011. Am refăcut – pornind din nou de la zero – două firme de producție, trei de servicii și două de comerț, fiecare membru al familiei asumându-și responsabilitatea administrării acestora, în domeniul în care s-a calificat la facultățile absolvite.
Cu excepția celor patru ani, 2000-2004, în care am fost vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, atât eu, cât și toți membrii familiei mele am lucrat și lucrăm în economia reală, privată, la firmele construite de noi. Avem în medie 20 de angajați, toți cei din familie muncim în jur de 10 ore pe zi și achităm taxe și impozite importante la bugetul de stat. Probabil de aceea sunt foarte atent, exigent și revoltat de modul în care sunt praduiți banii publici de către incompetenții și corupții care au confiscat pârghiile puterii în țară, aceiași care au confiscat Revolutia în 1989 sau odraslele lor.
În plan politic, am fost impresionat de la primele apariții de consistența, noblețea, fermitatea și corectitudinea mesajelor transmise de Seniorul Coposu, în numele martirilor din închisorile comuniste care s-au regrupat în PNȚCD. M-am alăturat lor în ianuarie 1990 și le-am urmat sfatul și crezul, asumând toate valorile doctrinare, direcția geostrategică pro-occidentală, susținerea monarhiei ca formă de guvernământ și a Casei Regale a României.
În primele luni ale lui 1990 i-am cunoscut pe supraviețuitorii bistrițeni ai gulagului comunist, foștii deținuți politici Nicolae Moldovam, Vasile și Victor Nedelea, ale căror povești dramatice m-au șocat, cucerit și “condamnat” definitiv să le urmez calea, indiferent de împrejurările ce urmau să vină. Mare parte dintre rudele, prietenii, colegii, cunoștințele mele, care până “ieri” mă gratulau, lăudau, curtau, s-au schimbat radical, dușmănindu-mă, direct sau pe la spate, transmițând avertismente și amenințări părinților sau celor care-mi rămăseseră aproape.
În județ, până la marea manifestație de la București a partidelor istorice, din 28 ianuarie 1990, atmosfera era relativ acceptabilă. Din cele mai multe comune au venit vechi țărăniști sau urmași ai lor să primească împuterniciri. După istorica discuție Iliescu – Coposu, în care Seniorul l-a înfruntat demn pe bolșevicul aflat în slujba Moscovei sovietice, discuție ciuntit transmisă la TVR, s-a instalat o teroare generalizată. Grupuri de indivizi violenți i-au amenințat pe cei ce se declarau țărăniști, aprinzându-le “vejiile” în grădini, căutându-i prin curți și șuri pe “Căposu și Doina Cornea, care au venit să-și ia moșiile înapoi”.
Pentru a înțelege situația reală din acele luni înnegurate, am să redau un crâmpei din campania electorală din 1990. Am avut onoarea să-l întâlnesc în mai multe rânduri pe poetul Ioan Alexandru, în special ca urmare a deciziei domniei sale de a se alătura echipei politice a seniorului Corneliu Coposu. Sincer, în 1990, când “colindam” satele județului pentru a-i identifica pe cei câțiva țărăniști rămași în viață, puține erau argumentele cu care-i puteam convinge să stea de vorbă cu mine pe fruntașii de la țară, învățători, profesori, preoți, săteni mai răsăriți, mai ales după prigoana pe care au declanșat-o FSN-iștii lui Iliescu. Prezența unui intelectual de talia lui Ioan Alexandru în Biroul Național de Conducere, ca vicepreședinte al PNȚCD, era “mană cerească” pentru mine, în discuțiile cu orice potrivnic. Numele lui Ioan Alexandru îmi era de un mare ajutor, toți intelectualii creștini manifestând atunci față de domnia sa un respect aparte. Despre țărăniști, în general, ocările nu erau deloc menajante, dimpotrivă. Oameni care până “mai ieri” mă lingușeau, acum mă “bombardau” cu acuze și reproșuri că m-am “înhăitat” cu trădători de neam și țară, care vor să ne vândă străinilor și să readucă “moșierii” și “bogătanii”, să-i înrobească și să-i stoarcă de avere și de vlagă pe români.
Prima întâlnire față în față cu Ioan Alexandru am avut-o în timpul campaniei pentru alegerile din 1990, când domnia sa, fiind prieten cu Liviu Petrina – născut în Ciceu- Giurgești, județul Bistrița-Năsăud, secretar general al PNȚCD în acele vremuri tulburi și candidat la alegerile parlamentare –, a participat la două întâlniri: una electorală, în sala de ședințe a Primăriei Bistrița, și o conferință susținută la Casa Municipală de Cultură. Eu, fiind prim-vicepreședinte al organizației județene PNȚCD, l-am preluat pe Ioan Alexandru cu Dacia mea și am mers împreună atât la Primărie, cât și la Casa de Cultură. Eram un pic agitat, în urmă cu câteva zile sediul nostru de pe Strada Teilor fusese devastat, eu și puținii colegi care mai veneau pe acolo după începutul prigoanei iliesciene fiind bruscați, înjurați, amenințați și atenționați că acesta este doar un început, “ar fi bine” să ne “vedem de viață”.
Deși invitasem la întâlnirea electorală un număr relativ mic de persoane, în jurul Primăriei era adunată o mulțime consistentă, iar la sosirea noastră vociferările nu erau deloc prietenoase. Am putut intra, totuși, “neatinși” în Primărie. Sala de ședințe era ticsită. Numeroasele fețe necunoscute și cu priviri ostile mi-au creat un sentiment de nesiguranță, chiar de teamă. Nu atât pentru mine, eram relativ cunoscut și aveam în jur de 30 de cunoștințe în sală, cât, mai ales, pentru oaspeții noștri, Ioan Alexandru și Liviu Petrina. S-a păstrat o fotografie cu prezidiul de la acea întâlnire, pe care o atașez aici.
S-a putut vorbi, chiar dacă existau vociferări și întrebări neprietenoase din sală, iar după circa o oră, eu a trebuit să-l duc pe domnul Alexandru la Casa de Cultură. Aici, pe trepte, ne așteptau grupuri de intelectuali, figuri prietenoase, între care Dumitru Fărcaș (marele taragotist și prietenul din Cluj al lui Ioan Alexandru), Iftene Pop și Liviu Petrina, care îl aduseseră în Delegația Permanentă a PNȚCD. Mai erau acolo scriitorii Virgil Rațiu și Mircea Oliv, alături de câțiva economiști, ingineri și simpatizanți țărăniști. Parcă eram într-o altă lume, evadaserăm din Iad în Rai. Am și de aici o fotografie, pe care o atașez.
Am revenit de la Casa de Cultură la Primărie. Iadul pe care îl lăsasem în urmă era acum mai dezlănțuit. Cât a fost prezent marele poet Alexandru, nu au îndrăznit să fie atât de sălbatici, de obraznici și agresivi. Primarul și șefii Miliției au venit și i-au cerut domnului Petrina să se retragă din Sala Mare a Primăriei și să plece pe o ușă lăturalnică, spunând că, la intrarea principală, așteaptă o mulțime furioasă, foarte ostilă față de PNȚCD, și că nu se poate ieși din clădire. (Ulterior am aflat că fesenisto-securiștii locali i-au alimentat cu bere, în parc, pe atacatori…). Domnul Petrina le-a replicat ca un om responsabil și demn: „Am venit aici legal, nu am făcut niciun lucru rău, nu am încălcat nicio lege. Vă fac răspunzători pentru siguranța noastră – a colegilor și a mea. Am intrat prin față acum o oră și ceva, tot pe acolo vom pleca la încheierea întâlnirii”. Insistențele autorităților și ale unora dintre fruntații PNȚCD locali, îngrijorați de ce se poate întâmpla, nu l-au făcut pe domnul Petrina să-și schimbe hotărârea. Atunci, milițienii au făcut un cordon de protecție la intrarea principală, pe lângă zidul clădirii, spre automobilul meu. La ieșirea din Primărie, huiduielile crescuseră în intensitate, până la mașină au existat câteva înjurături și îmbrânceli, însă, după ce am urcat în mașină, cei adunați în jurul nostru deveniseră din ce în ce mai agresivi, loveau cu pumnul în parbriz și caroserie. Loviturile cu pumni, bâte și pietre s-au întețit, cu o bâtă fiindu-mi crăpat parbrizul. Am virat la dreapta, strada George Coșbuc fiind mai puțin aglomerată, ocolind varianta înainte și la stânga, prin Piața Centrală, pe unde erau grupurile neprietenoase, postate foarte aproape și în fața mașinii, cu care înaintam foarte încet, pentru a evita vreun accident. Am scăpat, cu un tremur ușor al corpului și tensiunea crescută, și am ajuns cu bine la casa președintelui Organizației Județene PNȚCD, Vasile Aldrofan. Dar, dincolo de aceasta, de fapt, ora în care am fost împreună cu poetul în sala de la Primărie a fost o incursiune reală în Rai, Ioan Alexandru fiind magistral. Niciodată în viața mea nu întâlnisem pe cineva care să vorbească atât de elevat și cu atâta patos, dar în același timp inteligibil, despre Dumnezeu și mântuirea prin credința în Iisus Hristos.
Tot atunci, director de campanie fiind, l-am însoțit pe Ion Rațiu în cele trei mitinguri electorale pe care le organizasem în localitățile unde structurile locale erau mai curajoase – orașele Năsăud și Sângeorz-Băi și comuna minerilor din Parva. La Năsăud, în piața en-gros, am avut parte de huiduieli, nu și la Sângeorz-Băi, unde candidatul nostru la Primaria orașului, E. Spaimoc, a organizat întâlnirea cu simpatizanții, în jur de 100, la el, în frumoasa-i gospodărie, unde-am luat și masa de prânz, iar Lordul a solicitat o oră de odihnă după masă.
Rezultatele au fost dezastruoase, sub 3%. Unii colegi – mai ales fetele –, reprezentanții noștri în secțiile de votare, au ieșit plângând dimineața, după numărarea voturilor.
Au fost perioade tulburi, grele, cu amenințări și dezamăgiri nenumărate, până la moartea Seniorului, în toamna anului 1995, când adversarii noștri au devenit mai blânzi cu noi, țărăniștii.
Alegerile din 1996 ne-au prins nepregătiți, în foarte multe comune nereușind să avem candidați la locale. Procentul obținut de noi în consiliile locale și cele județene a fost de sub 10%. Între milioanele de bugetari și angajați în structurile bugetare, unitățile economice de stat sau din IAS, peste 90% îi urau pe țărăniști. Rezultatele CDR (alianța formată din peste 12 partide și ONG-uri, majoritatea ostile PNȚCD) de la parlamentare, cu 2-3 procente peste PDSR, n-aveau cum să aducă o schimbare majoră în antipatia pe care imensa majoritate o avea față de țărăniști. Iar sabotarea oricăror reforme reale ce se impuneau, devalizarea unităților economice de către oamenii lui Iliescu, aflați pretutindeni, precum și lipsa de bărbăție a lui Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Radu Vasile, antipatia lui Mugur Isărescu față de noi, precum și slabul caracter al unor demnitari pripășiți la noi, toate acestea au făcut ca transformarea radicală de care țara ar fi avut nevoie să nu se producă. Singurul partid care a decontat nemulțumirile generale, atent dirijate de iliesciști și de serviciile rusești, au fost decontate de singurul partid ferm pro-occidental, PNȚCD, partid înnobilat cu realizarea Marii Uniri și cu sute de mii de martiri.
Obiectivul clicii KGB-iste a Iliescului de a distruge și batjocori nobilul partid istoric era aproape împlinit. S-a continua cu infiltrarea lui, la cel mai înalt nivel, cu personaje dubioase și toxice, care l-au târât în cele mai murdare combinații și asocieri, după moartea Seniorului Ion Diaconescu.
După încercări disperate de a-l salva, inclusiv în instanță, puținii ucenici ai Seniorilor, cei care am rămas fideli moștenirii lor, am hotărât să pornim un nou proiect politic, PNȚ Maniu-Mihalache, prin care să conservăm neatinse toate valorile doctrinare, precum și orientarea geostrategică pro-occidentală, transmisă nouă de supraviețuitorii închisorilor comuniste, pe care am avut onoarea să-i prindem în viață și să le împărtășim crezul politic.
Constatând că s-au format mai multe partidulețe care se revendicau de la Seniori, împreună cu prietenii țărăniști care ne întâlneam anual la Sighet și la Râmnicu Sărat, pe urmele martirilor Iuliu Maniu și Ion Mihalache, am hotărât să inițiem fuziunea cu toate aceste formațiuni. Am reușit în octombrie 2022 fuziunea cu Partidul Corectei Guvernări (PCG), condus de tandemul Ion Varlam – Liviu Petrina. Din păcate, alte două grupări au optat pentru alianțe rușinoase cu AUR-iștii putiniști sau alte partide suveraniste anti-europene. Ne vedem nevoiți să acceptam grupuri de țărăniști din acestea, care constată rătăcirea în care se află liderii lor.
La Congresul din octombrie 2022 am prezentat un Statut nou, ulterior am realizat un Program politic nou, un Îndreptar nou, astfel încât toate nestematele moștenite de la Seniori să se regăsească integral și clar în acestea.
Am candidat și am fost ales Președinte Executiv, având responsabilitatea reînvierii structurilor locale și dreptul statutar de a decide în toate chestiunile legate de organizare, alianțe politice, candidaturi la alegeri.
De asemenea, conduc două asociații, Fiii Măluțului și Taloșiu, prin care sprijin bătrânii și familiile necăjite din satul natal, premiez – pentru încurajare și stimulare – copiii din sat care au rezultate bune la învățătură, contribui și la alte acțiuni umanitare, comemorative ori școli de vară din țară și din teritoriile strămoșești rămase – prin vitregiile istoriei – în afara granițelor.
Mollis aliquet nisl gravida vitae dignissim sollicitudin sit nisi est ornare curabitur quam sit mi viverra vulputate elit. Felis in tristique a pellentesque. Eestibulum vivamus in vitae ut pulvinar.
Cars varius proin amet at vehicula magna. Platea sed fames at egestas amet feugiat.
Cars varius proin amet at vehicula magna. Platea sed fames at egestas amet feugiat.
Cars varius proin amet at vehicula magna. Platea sed fames at egestas amet feugiat.
Cars varius proin amet at vehicula magna. Platea sed fames at egestas amet feugiat.