Implicarea Bisericii şi a creştinilor in politic
PNTMM este apropiat de Forumul Civic Creștin din România și împărtășește poziția acestuia cu privire la căile de ieşire din criza morală în care se află Poporul Român. Această criză a început în civilizaţia noastră odată cu aşa-zisa „emancipare” de sub autoritatea Bisericii, de sub orice autoritate, propagată de raţionalismul iacobin şi de materialismul marxist. Anarhia nu a putut fi susţinută pe plan teoretic, dar, din păcate, pe planul mentalităţii şi al comportamentului individualist ea face astăzi ravagii în întreaga societate.
Tot mai mulţi oameni responsabili înţeleg că lipsa credinţei în Cristos este cauza principală a dezastrului în care trăim.
Cum politica afectează – în bine sau în rău – toate aspectele vieţuirii, este azi tot mai necesară, chiar imperativă, implicarea creştinilor, inclusiv a Bisericii, în viaţa cetăţii.
Scopul fiecărui creştin este mântuirea, dar aceasta nu se poate obţine decât prin dragoste şi fapte bune faţă de semeni şi, deci, faţă de societate. Un creştin sincer trebuie să participe cu toată priceperea şi zelul său la activitatea politică, deoarece aceasta este un instrument al mântuirii sale.
Biserica trebuie, în cadrul menirii sale mântuitoare, să-i îndemne pe creştini, a fi deschişi dragostei faţă de Aproapele, să-i determine să fie cinstiţi, loiali comunităţii.
Biserica, însă, trebuie să fie deasupra poziţiilor partizane, ea nu trebuie să se identifice cu o anumită doctrină sau cu un anume partid politic. Menirea Bisericii, este mântuirea sufletelor; nu poate să fie înlocuită cu preocuparea pentru realizarea unei societăţi pământeşti. Dar nici dezinteresarea totală a Bisericii faţă de treburile Cetăţii, de binele societăţii pământeşti nu este permisă.
Biserica trebuie să furnizeze societăţii, partidelor politice un număr cât mai mare de oameni, spiritual puternici, care, pe baza Credinţei în Dumnezeu, sunt capabili să pună interesul general deasupra celui personal.
Intra in legatura cu noi
Secretariatul PNTMM iti da la dispozitie cu informatii sau intrebari legate de activitatea partidului.
Calea Victoriei Nr. 155, Blocul D. 1, Tronsonul VI (Scara VI ), Etajul II
Cerere inscriere partid
Pdf(928kb)