Investigația Recorder despre trecutul generalului Lucian Pahonțu nu este o simplă dezvăluire biografică. Este o radiografie tulburătoare a continuității unor structuri de putere din România ultimilor 36 de ani.

Documente și mărturii prezentate de Recorder arată că actualul șef al SPP a fost ofițer al Trupelor de Securitate și comandant de pluton la UM 0305 Băneasa. În noaptea de 21 decembrie 1989, plutonul său s-a aflat în dispozitivul din zona Universității–Intercontinental, acolo unde regimul Ceaușescu își reprima cu sânge propriii cetățeni. Câteva luni mai târziu, în iunie 1990, aceeași unitate participa la evacuarea violentă a Pieței Universității, iar mărturiile din Dosarul Mineriadei îl plasează din nou pe locotenentul Lucian Pahonțu și plutonul său în dispozitiv.

Pahonțu conduce astăzi Serviciul de Protecție și Pază. Îl conduce de peste două decenii, traversând trei președinții și nenumărate schimbări de guverne.

Dar aproape la fel de gravă ca dezvăluirea este tăcerea care a urmat-o.

Nu vedem reacția instituțională pe care gravitatea faptelor ar impune-o. Nu vedem indignarea partidelor care se revendică zgomotos de la democrație și statul de drept. Nu vedem întrebările incomode pe care asemenea informații ar trebui să le provoace în toate marile redacții. Iar Palatul Cotroceni, instituția de care SPP este legată nemijlocit, tace.

Această silenzio stampa instituțională ridică o întrebare pe care România nu o mai poate evita: cât de mult s-a desprins, în realitate, statul român de vechile sale structuri de putere?

PNȚ Maniu-Mihalache cunoaște prea bine ce a însemnat Securitatea. Membrii Partidului Național Țărănesc au fost urmăriți, arestați, torturați și uciși de această instituție. De aceea nu putem considera trecutul un simplu detaliu de CV.

Nu afirmăm că tăcerea de astăzi dovedește existența unui centru ocult care comandă România. Dar longevitatea incredibilă a unui asemenea personaj la vârful statului și paralizia politică produsă în jurul său ne obligă să punem întrebarea.