La 27 august 1991, Republica Moldova își proclama independența. România a fost primul stat care a recunoscut noul stat, la numai câteva ore. După mai bine de jumătate de secol de ocupație sovietică, Basarabia ieșea de sub autoritatea Moscovei. Momentul a fost întâmpinat firesc cu speranță și entuziasm pe ambele maluri ale Prutului.

După 35 de ani, însă, avem obligația să privim și ceea ce a urmat.

Independența nu a însemnat Reîntregirea. Dimpotrivă, consolidarea unei statalități moldovenești separate a creat instituții, interese politice și economice și o clasă conducătoare pentru care existența propriului stat a devenit, treptat, mai importantă decât reunificarea firească cu România. Pentru lungi perioade, Republica Moldova a rămas vulnerabilă influenței Moscovei, capturată de interese oligarhice și menținută sub presiunea permanentă a regimului separatist de la Tiraspol și a prezenței militare ruse.

La București, regimul FSN condus de Ion Iliescu, obedient față de Moscova, a recunoscut imediat statalitatea separată. Cu numai câteva luni înainte, România semnase cu Uniunea Sovietică un tratat care reafirma inviolabilitatea frontierelor existente. O asemenea politică răspundea mai curând menținerii statu-quo-ului dorit de Moscova decât unei viziuni românești asupra viitorului Basarabiei.

Poziția național-țărăniștilor era alta. Corneliu Coposu afirma fără echivoc, în iunie 1991: „Considerăm Basarabia și Bucovina ca făcând parte din teritoriul românesc”.

Din păcate, nici idealul unionist nu a fost ferit, în deceniile următoare, de confiscare, manipulare și transformare într-un instrument electoral. Au existat personaje și grupări care au transformat un ideal național într-un spectacol de scandal și gălăgie, îndepărtând tocmai oamenii care ar fi dorit să se implice cu seriozitate și responsabilitate în proiectul Reîntregirii.

Unionismul nu poate fi doar o lozincă. Iar un unionism care minimalizează amenințarea Rusiei – tocmai puterea care a rupt Basarabia de România și care menține și astăzi trupe pe teritoriul Republicii Moldova – este o contradicție politică fundamentală.

Astăzi, Republica Moldova se îndreaptă spre Uniunea Europeană, iar România are datoria să susțină fără rezerve acest parcurs. Dar integrarea europeană nu trebuie să transforme Reîntregirea într-un subiect interzis, într-o amintire sau într-o simplă soluție de rezervă pentru vremuri de primejdie.

La 35 de ani de la 27 august 1991, este timpul ca România și Basarabia să-și privească din nou cu luciditate și curaj viitorul comun.

Un singur popor român a fost despărțit de o istorie crudă. Faptul că această despărțire durează nu o face mai firească și nici definitivă.

Responsabilitatea revine, în primul rând, celor care pretind că reprezintă acest popor pe ambele maluri ale Prutului: să aibă curaj, viziune și respect pentru națiunea pe care o conduc și pentru generațiile care vor veni.

La aniversări și coroane – primii.

La fapte – datori.

Radu RIZESCU – președintele Consiliului Național de Conducere al PNȚMM

27 august 2026