de Radu Rizescu  |  14 iulie 2026

Ziua Națională a Franței este mai mult decât aniversarea unui moment fondator al istoriei moderne. Este sărbătoarea idealurilor de libertate, egalitate și fraternitate, valori care au inspirat Europa și au influențat decisiv formarea statului român modern.

Puține națiuni au contribuit atât de profund la destinul României precum Franța.

Modernizarea României a început odată cu generația pașoptistă, formată în marile universități și cercuri intelectuale ale Parisului. De acolo au venit ideile care au stat la baza statului român modern: constituționalismul, statul de drept și spiritul european.

Unirea Principatelor din 1859 nu ar fi fost posibilă fără sprijinul hotărât al împăratului Napoleon al III-lea și al diplomației franceze. De la pașoptiști până la generația Marii Uniri, elitele românești au privit Franța ca pe modelul politic, cultural și moral al Europei moderne. Nu întâmplător, Bucureștiul avea să fie numit „Micul Paris”.

În Primul Război Mondial, când existența statului român era amenințată, Franța a fost din nou alături de noi. Misiunea Militară Franceză condusă de generalul Henri Mathias Berthelot a contribuit la reorganizarea armatei române și la victoriile din 1917, care au făcut posibilă desăvârșirea Marii Uniri.

În anii dictaturii comuniste, Franța a devenit un refugiu pentru exilul democratic românesc. Aici au continuat să trăiască și să lupte pentru libertate oameni politici, intelectuali și mari conștiințe ale neamului românesc. La Paris, Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au transformat undele Europei Libere într-o armă a rezistenței: două decenii de emisiuni care au ținut trează conștiința românilor de dincolo de Cortina de Fier. Prețul acestui curaj a fost plătit în sânge — în 1977, chiar în curtea casei lor din Paris, Monica Lovinescu a fost bătută aproape mortal de agenți trimiși de Securitate la ordinele lui Ceaușescu. Franța nu a fost doar un adăpost, ci un teren de luptă pentru libertatea românilor.

Și când dictatura a încercat să radă de pe fața pământului satele românești, prin planul de „sistematizare” din 1988, Franța a fost din nou un canal al libertății: presa franceză, prin Agence France-Presse, a dus în lume scrisoarea deschisă a Doinei Cornea din septembrie 1988, prin care cerea public oprirea distrugerii satelor românești — vocea disidenței de acasă, amplificată de la Paris până dincolo de Cortina de Fier.

Dincolo de marile momente ale istoriei, România și Franța sunt unite prin cultură și prin oameni. Franța a devenit a doua patrie pentru Constantin Brâncuși și Eugène Ionesco, personalități care au îmbogățit patrimoniul cultural universal. Tot la Paris, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca și Paul Goma au făcut din cuvânt o armă împotriva dictaturii comuniste, devenind simboluri ale demnității și ale rezistenței morale.

Astăzi, privind în urmă la aproape două secole de prietenie, înțelegem că legăturile dintre România și Franța au fost clădite nu doar prin alianțe și decizii politice, ci și prin idealuri împărtășite, prin cultură și prin oameni care au crezut în libertate.

🇷🇴 🇫🇷 În această zi de 14 iulie, PNȚ Maniu-Mihalache transmite poporului francez întreaga sa recunoștință pentru contribuția excepțională pe care Franța a avut-o la nașterea și consolidarea României moderne și pentru prietenia care continuă să unească destinele celor două națiuni.

La mulți ani, Franța!

Vive la France ! Vive l’amitié franco-roumaine !