Occidentul și Europa: același adevăr, spus în două limbi

Există o întrebare care macină dezbaterea publică românească: ești pro-european sau pro-occidental? Pentru mulți, întrebarea presupune o alegere — o loialitate geografică sau geopolitică între Bruxelles și Washington, între „Europa” și „Occident”, ca și cum acestea ar fi două tabere între care o națiune trebuie să-și împartă inima.

Noi, țărăniștii, n-am pus niciodată această întrebare, pentru că pentru noi nu există două loialități, ci una singură. N-am fost azi pro-europeni și a doua zi pro-occidentali. Am fost, dintotdeauna, amândouă deodată — pentru că Europa și Occidentul nu sunt fațete diferite ale aceleiași realități, ci unul și același lucru, privit din unghiuri diferite.

I.Ce este, de fapt, Occidentul

Occidentul nu este, în primul rând, o geografie. Nu este un punct cardinal pe hartă, nici o alianță militară, nici un club economic. Occidentul este, în esența lui, civilizația creștină — moștenirea morală pe care Europa a transmis-o lumii și pe care lumea a recunoscut-o drept singura temelie capabilă să apere persoana umană de abuzul puterii.

Din creștinism vine ideea că fiecare om are o demnitate inalienabilă, pentru că este creat după chipul lui Dumnezeu — și că această demnitate nu poate fi confiscată de niciun stat, de niciun partid, de niciun conducător, indiferent cât de puternic. Din creștinism vine convingerea că puterea politică nu este absolută, ci răspunde unei legi mai înalte decât voința celui care o exercită — de aici statul de drept, separația puterilor, ideea că nimeni nu este peste lege. Din creștinism vine subsidiaritatea — convingerea că familia, comunitatea, satul, parohia au dreptul să-și hotărască singure soarta, fără tutela unui centru care pretinde că știe mai bine.

Aceste principii au devenit, de-a lungul secolelor, limbajul comun al lumii occidentale — fie ea catolică, protestantă sau ortodoxă, anglo-saxonă sau central-europeană. A fi occidental nu înseamnă a privi spre un anumit oraș. Înseamnă a fi format de această tradiție.

II.De ce suntem, deci, pro-europeni

Și suntem pro-europeni — nu dintr-un calcul diferit, ci din exact același motiv. Pentru că firul roșu care leagă națiunile europene, trecute prin atâtea suferințe, ocupații și războaie, este chiar această aspirație comună: demnitatea persoanei umane și drepturile ei fundamentale.

Națiunea noastră a plătit acest preț din plin — poate mai mult decât multe altele. L-am plătit prin tragedia Holocaustului, prin decenii de gulag comunist, prin ani de tăcere impusă și de demnitate confiscată. De aceea românii știu, poate mai bine decât unele popoare care n-au cunoscut niciodată ocupația sau dictatura, ce înseamnă cu adevărat prețul libertății. Și de aceea știm că Europa nu este un proiect birocratic, o uniune vamală sau un set de directive de la Bruxelles, ci o comunitate de destin — construită pe suferința comună a popoarelor ei și pe speranța comună că barbaria nu se va repeta.

Iuliu Maniu și Ion Mihalache n-au avut nevoie să aleagă între aceste loialități, pentru că le-au înțeles, dintotdeauna, ca pe una singură. Țărănismul românesc s-a născut din convingerea creștin-democrată că persoana, familia și comunitatea sunt mai vechi și mai sacre decât statul — și că orice putere care le ignoră se ridică, mai mult sau mai puțin conștient, împotriva acestei tradiții comune europene și occidentale deopotrivă.

III.Concluzie

Pentru noi, deci, Europa și Occidentul nu sunt două tabere între care trebuie să alegi, și nu sunt nici măcar doi parteneri diferiți pe care trebuie să-i echilibrezi cu abilitate diplomatică. Sunt același adevăr, spus în două limbi: limba demnității persoanei și limba comunității de destin a popoarelor care au plătit pentru ea.