Statisticile privind situația din Italia ne arată ca îmbolnăvirile afectează relativ uniform toate grupele de vârstă: tineri, adulți, vârstnici. În ceea ce privește decesele, cele mai multe sunt persoane cu afecțiuni preexistente, sub 30 de ani mortalitatea este nulă, intre 30 si 50 in jur de 1%, peste 70 devine foarte mare. Motivul pentru care avem din păcate atât de multe victime în peninsulă este că bătrânii nu au fost izolați la timp, iar cel pentru care avem așa de mulți infectați este că printre cei mai tineri s-a transmis o falsă iluzie vizând faptul că nu s-ar putea îmbolnăvi.
Putem, în al unsprezecelea ceas să înțelegem ce trebuie făcut? Cei care au părinți, bunici la care țin, să îi convingă să nu iasă din casă, aprovizionându-i fără contact. Daca avem vecini in aceeași situație, să-i ajutăm cu cumpărăturile și să le lăsăm in fața ușii. Cei tineri trebuie să stea cât mai izolați, iar cei care trebuie să lucreze să o facă respectând regulile de igienă si prevenție.
Autoritățile trebuie să le pună la dispoziție celor care asigură funcționarea statului mijloace de protecție și dezinfecție, in primul rând personalului sanitar dar și lucrătorilor din comerț, aprovizionare, siguranță, utilități.
Cu calm, responsabilitate și solidaritate ne putem confirma ca o națiune, nu ca o populație.
Doamne ajută!

Radu Rizescu

președinte

PNȚ Maniu-Mihalache

Tags:

Lasă un comentariu